La santierul de la Posada, se formeaza cozi mari de masini (foto). Desi sunt gata sa explodeze de nervi, soferii au doua griji in minus: lipsa paharelor si a palariilor de soare. Doua fete, luptandu-se cu gentile de voiaj, vand si dintr-unele si din celelalte. Daca in privinta paharelor cu picior, erau mai putine motive de ingrijorare – la apropiatul Izvor Rece putandu-se bea si din causul palmei – palariile de cowboys erau o necesitate stringenta ! In ultimele zile, la munte a fost o arsita sahariana. Probabil, cele doua dudui constientizeaza aceasta ierarhie a necesitatilor, din moment ce, odata fotografiata, fata care vinde pahare se-ntoarce cu spatele, iar Andreea (foto) – palarierul ambulant – zambeste nevinovata, mandra ca, prin munca sa, scalpul a zeci de turisti suferinzi de calvitie isi va gasi un refugiu. Prima se teme, de buna seama, de incursiunile politienesti, mai atente la negustorii de nimicuri, decat la circulatia deraiata si la graficele de lucru calcate in picioare. Injuraturile pe care soferii nu ajung sa le transmita Politiei si santieristilor care avanseaza ca melcul, se reporteaza, asupra celor doua precupete. Enervati si strivind mitocanii printre dinti, soferii isi aduc aminte, suspect de repede, ca nu au ce face cu paharele cu picior si uita incredibil de usor ca soarele le va incendia cheliile daca nu-si vor cumpara un umbrar de paie cu borurile largi. La Posada, traficul de chilipiruri merge la fel de prost ca si traficul auto!
I.S.