Cine are rabdare sa observe, cateva zeci de minute, forfota din Gara Busteni, capata sentimentul straniu ca urmareste o lupta pe viata si pe moarte, desfasurata in surdina. Cum opreste un tren in statie, un grup numeros de personaje, mereu aceleasi, „rasar” din spatele peronului, din sala de asteptare sau de la carciuma din fata garii si se-nfiinteaza la usile vagoanelor, intrebandu-i pe calatori daca au nevoie de cazare. Ca si pentru locuitorii celorlalte orasele de pe valea superioara a Prahovei, pentru bustenari, singura cale de a-si castiga existenta este turismul. Calea aceasta, spun oamenii, le-a fost rapita de mafia care exista in Gara.
* Falfaind, in zadar, cheile de la casa
Cand afla ca esti ziarist, ofertantii de camere se-mprastie imediat. Nimic nu trebuie divulgat din secretele „bucatariei interne” a peronului! Celor care „ciripesc” li se promit pedepse drastice. Desi cunosc acest cod, cativa se incumeta sa vorbeasca: „Nimeni nu mai prinde nimic din cauza a doua familii de pocaiti. Astia fac panda permanenta la trenuri si aduna toti turistii. Le cara bagajele in fata Garii, apoi ii iau cu masina si-i imprastie prin toata statiunea. Cand s-a umplut la ei acasa, merg la alti particulari, carora le percep comisioane intre 10% si 20%. Uitati-i cum se-aduna la vagoane! Nu are trenul atatea usi cati sunt ei. Ii vedeti cum i-au luat ?”, ne spune Lili Dumitrascu, iesita si ea sa caute pe cineva pentru a-l lua in gazda. Spune ca are o locuinta modesta si nu poate cere mai mult de 400 de mii pe noapte. O singura data a avut succes anul asta: „Abia am gasit o batrana. Nici nu stiu cum de-am avut parte de ea. Dar n-a stat decat doua zile. Astazi, am trecut pe-aici sa vad poate e vreo sansa sa fac rost de bani ca sa-mi platesc factura la telefon.” Femeia, insa, e intr-o stare mai putin disperata. A fost coafeza la viata ei si mai castiga cate ceva facand comisioane vechilor sale cliente. (In Busteni, exista un locas de cult baptist extrem de pricopsit. Oamenii spun ca aceia care s-au „pocait” au facut acest lucru din oportunism, pentru a beneficia de darurile americanului care a cladit biserica.)
* Foamea sau puscaria
Maria Hodor o aproba pe Dumitrascu, insa starea ei materiala o determina sa fie mai crancena: „Eu sunt bolnava cu nervii. Fiul meu, si el bolnav, pentru ca nu si-a gasit serviciu, s-a apucat de hotii. Incurajat de altii, a spart apartamentul preotului care locuia vizavi de usa noastra, furandu-i covoarele. Acum, baiatul meu este in puscarie si ma perpelesc fiindca n-am nici un ban sa-i trimit pachet la penitenciar. Sentinta inca nu s-a dat si nici nu mai stiu in ce faza e procesul. Din cauza pocaitilor Buliga si Vartolomeu, nu mai avem cum sa ne intretinem. Cand m-apropii si eu de un turist, incep sa strige la mine ca-s nebuna. Odata, fiii Buliga au impins o femeie intre sine, pentru ca le-a zis adevarul in fata: ca-s niste snapani, care se folosesc de o autorizatie pentru cateva camere, ca sa ia comisioane de pe urma turistilor dusi in toata statiunea. Autoritatile, in loc sa faca dreptate, stau cu mainile in san”, spune femeia, gata sa-si dea sufletul, pentru a ne face s-o intelegem. Cei care o asculta, oameni simpli, dau din cap aprobator.
* „Legile pietei”
In timp ce explicatiile Mariei Hodor curg, de noi se apropie „nora familiei Buliga”, o tanara inalta si costeliva: „Nu aveti voie sa faceti fotografii fara sa ne cereti aprobarea !”, ne repede aceasta. Soacra sa – Lilica Buliga – si ea printre „haitasii” trenurilor adopta un ton mai diplomatic si ne spune ca persoanele care-i contesta sunt cele fara autorizatie de la Primarie. „Noi avem autorizatie pentru vila noastra. Nici pomeneala sa ducem turisti in alte parti.” Intrebat despre luptele din Gara, Nicolae Safta, seful serviciului de Politie Comunitara Busteni, ne-a spus: „Este concurenta fireasca dintre mai multi comercianti. Cand apar, insa, scandaluri, intervenim imediat. Nu-i lasam sa se-ncaiere. Toti cei de-acolo au autorizatii. De existenta celor care fac bani ducand turisti la alte pensiuni, nu stiu nimic. Ar fi o activitate ilegala.”
* Agentia ambulanta
Ca sa ne convingem de adevar, am sunat la un numar de telefon gasit pe o carte de vizita cazuta in Gara. Ne-a raspuns un baiat caruia i-am spus ca avem nevoie de cazare pentru 14 persoane. Baiatul a fost putin incuiat de dificultatea cazarii celor 14 si ne-a dat numarul de telefon al tatalui sau, Romeo Buliga. Cu o voce amabila, acesta ne-a ascultat solicitarea. In timbrul lui s-a simtit o galma, cand a aflat ca suntem 14. „Sunteti cam multi, dar o sa incerc sa va rezolv. La vila mea, nu voi avea atatea locuri. Doriti si camere cu patru paturi sau numai cu cate doua? Daca doar cu cate doua, treburile se complica. Incerc sa gasesc ceva la 600 de mii pe noapte/camera, intr-o zona frumoasa, pe Valea Alba. Sper sa reusesc. Mai dati-mi un telefon miercuri seara. Daca veniti cu trenul, v-astept la gara si va duc cu masina la gazde.” Oamenii spuneau, deci, adevarul. Familia Buliga nu e doar proprietara unei vile, ci este o agentie de turism ambulanta. Frisonul care a traversat vocea lui Romeo Buliga e de inteles: luand un comision de 20%, pentru 14 persoane – cazate cu 600 de mii pe noapte/camera, vreme de sapte zile – familia sa ar castiga 6 milioane de lei. Pentru acesti bani, un bustenar de rand trebuie sa mearga la serviciile amarate din localitate timp de doua luni.
Ionut STANESCU
