Vasile Bratu (foto) are 63 de ani si locuieste in Busteni, pe strada Telecabinei. Primeste o pensie foarte mica si abia si-a ingropat sotia. Ca sa stea cat mai putin in apartamentul ramas pustiu, petrece cat mai mult timp pe banca, in fata blocului. Are patru clase si a avut tot atatea locuri de munca. De fel este din Buzau, insa, in urma cu 40 de ani, viata l-a adus in zona puternic industrializata a Vaii Prahovei. A lucrat mai intai la statia de captare Caraiman, apoi, cocosat de munca nenormata de aici, a incercat sa se transfere la fabrica de bere din Azuga. „La statie, la noi, era o contabila al carei sot era inginer la bere. «Doamna, i-am zis, stiu ca sotul dumneavoastra lucreaza la bere. Nu-i cumva vreun loc si pentru mine, acolo?» Contabila l-a intrebat pe barbatul sau si, intr-adevar, avea nevoie de cinci oameni. Am venit eu, doi veri de-ai mei si alti doi baieti”, povesteste Vasile, vorbind rar. „Cand am ajuns acolo, seful de sectie m-a pus sa desfac un butoi de 25 de litri cu tesla. Dupa ce l-am desfacut, seful l-a ridicat cu ambele maini si la pus la gura. L-a baut tot, in mai putin de jumatate de ora. M-am inchinat si i-am zis: «Sefu, unde Dumnezeu poti sa bagi atata bere, nu stiu!» «Mai stai cinspe ani pe-aici, s-ai sa vezi tu unde incape atata bere.» Eu nici nu puteam, la inceput, sa clintesc butoaiele. Curand, am priceput si eu tehnica. Leganai putin butoiul, si, cand balansul era la maxim, ii puneai piedica cu piciorul, il insfacai si-l trageai pe umar. Aurel avea un spate lat de-un metru, lua butoaiele pe sus si bea bere de stingea. In plus, dadea tarcoale si pe la fabrica de vin spumos din localitate, sa mai prinda si de-acolo cate ceva. Se ingrasase cat toate zilele. Cand a mers la un concurs de lupte, la Sala sporturilor din Ploiesti, Aurel si-a apucat adversarul ca pe un butoi cu bere, l-a agitat putin in aer si l-a trantit pe dusumea. Gata lupta, Aurel a castigat campionatul. Eu ajunsesem sa ma fac de pomina. Erau nopti pe care le dormeam in fabrica, nici nu mai apucam sa ma-ntorc acasa. Intr-o zi jumate, dadeam gata si cate 80 de sticle de bere! Din cauza asta, i-am spus lui vara-miu: «Bai, Aurele, sa fie-ai dracului astia cu berea lor. Eu plec de-aici, fiindca mi-e frica c-o sa fac ciroza». Aurel n-a vrut sa plece, si a murit, peste cativa ani, de cancer la ficat.”
* De la ciroza, la celuloza
Vasile a gasit o portita sa plece la fabrica de hartie din Busteni. Aici a luat instruirea de la capat, devenind, dupa un timp, tehnician. La un an dupa Revolutie, a avut insa ghinion. Amintindu-si de recordurile sale din tinerete s-a oferit sa ridice o greutate mare in locul unui alt coleg care urma, peste cateva zile, sa iasa la pensie. „Cand am apucat balotul ala enorm, am simtit cum imi pocneste ceva in spate. Asa am facut hernie de disc. M-am dus la spital si, la externare, n-am mai putut sa ma intorc la Hartia. Am fost repartizat pentru o munca mai usoara, la primul meu loc de munca – statia de la Urlatoarea.” Numai ca, in 1999, Vasile a fost disponibilizat, trezindu-se cu o femeie diabetica in ingrijire si fara loc de munca. Sotia sa fusese, de asemenea, disponibilizata de la fabrica de postav. „Eram disperat. Aveam o pensie de doar 700 de mii. N-aveam ce manca si din ce plati intretinerea. Imi cautam de lucru cu ziua, ajunsesem sa fiu vacar pe Valea Cerbului. Pentru ca nu-mi permiteam sa aprind gazele, iarna, pe pereti, se facea un condens de trebuia sa-l adun cu farasul. Norocul nostru a fost ca sotia avea un mic teren pe Zamora. L-am vandut, luand pe el 600 milioane. Cu jumatate din suma, am reparat apartamentul, iar cealalta parte am pus-o la banca. N-am facut rau, fiindca, uite, inmormantarea m-a costat 20 de milioane, pe care, daca nu era depozitul asta, nu aveam cum sa-i fac rost.”
I.S.
