In Sfanta Evanghelie de astazi ni se vorbeste despre doua feluri de datorii si despre doua feluri de datornici. Este mai intai vorba despre datoriile pe care le avem fiecare si toti fata de Dumnezeu si in al doilea rand despre datoriile pe care le avem unii fata de altii. Iar prin datorii se intelege nu o suma oarecare de bani, ci greselile, ofensele si abaterile pe care le facem atat fata de Dumnezeu, cat si fata de semenii nostri.
Dupa cum putem noi insine constata, greselile pe care le facem fata de Dumnezeu sunt mult mai mari si mai numeroase decat cele pe care le facem unii fata de altii. Am putea sa spunem ca aceasta pilda este un comentariu sau o confirmare a cererii din rugaciunea „Tatal nostru”: „Si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri”. Nu intodeauna noi ne dam seama de continutul si de insemnatatea acestei cereri. Ea ni se pare usoara, indreptatita, de vreme ce stim si suntem incredintati ca Dumnezeu este milostiv si ne iarta greselile noastre. Adeseori nu ne dam seama ca-l rugam pe bunul Dumnezeu sa ne ierte greselile in masura in care noi iertam gresitilor nostri. Prin aceasta cerere punem hotar iertarii lui Dumnezeu masura in care noi iertam gresitilor nostri.
Daca noi nu iertam sau iertam pe jumatate semenilor nostri, atunci nici Dumnezeu nu ne iarta noua greselile multe pe care le facem fata de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, trebuie sa incepem noi mai intai a ne ierta unii altora, ca sa fim placuti lui Dumnezeu si sa fim iertati. Ca sa ajungem la impacarea cu Dumnezeu, la iertarea Lui, trebuie sa trecem prin poarta impacarii si iertarii dintre noi.
Atunci cand veti putea impreuna mainile din nou, frateste, cand ochii care, altadata, priveau cu vrajmasie, se vor putea privi cu duiosie, cand gura care altadata blestema sau hulea va putea sa binecuvanteze, atunci ingenuncheati si va rugati cu toata increderea: „Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Sa biruiasca, Doamne, multimea milostivirii Tale, multimea pacatelor noastre in veci de veci Amin !”
Preot Stefan Al. SAVULESCU
