Cand cobori, pe strada Furnica, catre centrul Sinaii, risti sa te-mpiedici de casa lui Octavian Urse (foto). Daca nu de casa lui, atunci macar de firma. Tablia insurubata in zidul din spatele imobilului anunta sec, cu litere mari si negre: „REPARATII INCALTAMINTE”. Octavian nu ne vede cand ne strecuram in camaruta atelierului de cizmarie, fiindca tocmai lipeste tocul unui pantof barbatesc. Se lupta sa impreuneze partea de piele cu cea de cauciuc pana cand obrajii i se umfla de efort. Dupa ce prenandezul si-a inceput priza, dibuie dupa un ciocanel de otel, cu care preseaza ritmic tocul, impingandu-l in stransoarea coroziva a lipiciului. Abia atunci, tragandu-si sufletul, Octavian observa siluetele straine care imputineaza lumina din micutul sau atelier. Mirarea lui e de necuprins, intrucat clientii sunt foarte putini, ba chiar neasteptati. „Fac cizmarie din 1986. Pe vremea lui Ceausescu, aveam comenzi dar n-aveam timp sa ne ocupam de ele. Azi, avem timp berechet, dar ne lipsesc comenzile cu desavarsire.” Zodia conducatorului din Scornicesti nu mai tuteleaza de mult tagma cizmarilor. In rafturile improvizate ale chiliei mestesugaresti, stau doua pachete cu pantofi, facuti sul in niste pungi de plastic. Apartin unor doamne care nu s-au mai intors sa-si ridice incaltamintea depanata de pantofar. Amnezia femeilor a fost tratata cu pedanterie de mester, lipind etichete cu numele lor pe fiecare dintre pachete: „Sa stiu ale cui sunt.” Pe peretele opus, se gasesc o panoplie de ustensile cizmaresti si o lista ingalbenita de preturi neaduse la zi. Barbatul e tanar, insa nu de aceeasi parere au fost si cei la care a mers sa-si ofere forta de munca: „Cand m-am dus ultima oara sa m-angajez, patronul mi-a spus ca-s prea batran. Eu batran? La 36 de ani? Pai, cand oi avea 60 sau 80, ce-o sa mai fiu, fosila?” De la Revolutie, si-a-ncercat norocul in mai multe activitati. Mai intai, a fost paznic la Peles. Paz-nicii Pelesului „s-au restructurat” si-a trebuit sa faca un curs de fochisti. A lucrat cativa ani la Cumpatu supraveghind doua centrale termice, iar cand firma a dat faliment, barbatul a revenit la prima sa meserie, cizmaria. Si-a scos autorizatie de persoana fizica, a rapit, dintr-o camera, spatiul pentru aceasta boxa si i-a facut o usa la strada. Dis-de-dimineata, cand intra in atelier se loveste de salutul optimist al lui Traian Basescu. Marinarul duce mana la tampla, pe un calendar din 2005 (!), si-l indeamna pe mester sa traiasca bine. Insa, pe masura ce lumina zilei creste, Urse isi da seama ca porunca presedintelui isi va rata din nou tinta. Nu-i nimic, cizmarul se multumeste ca are cine sa-i dea binete in zori, cand trebuie sa-nfrunte singur raceala peretilor chiliutei. La o adica, ar putea repara cizmele cu care primul om al statului merge sa-i viziteze pe sinistrati? „Nu prea cred, alea trebuie duse la vulcanizare. Cel mult, le-as putea monta un placheu.”
IONUT STANESCU
