Campina sufera, de multi ani, din cauza lipsei unor statii acoperite destinate transportului in comun. Localnicii care au avut ghinionul de a fi fost nevoiti sa astepte un microbuz in ploaie, cunosc foarte bine aceasta stare de lucruri. In al doilea municipiu prahovean, exista un transport de persoane intens, nu numai pe plan local, ci si tinand cont de numeroasele firme care isi transporta pasagerii pe relatia Ploiesti-Campina-Sinaia-Azuga, ori pe rutele care deservesc comunele ce inconjoara din toate partile orasul.
Daca in Ploiesti calatorii cu autobuzele RATP au la dispozitie o multime de statii acoperite pentru asteptarea masinilor, in Campina, desi circula mult mai multe autobuze si microbuze, nu exista nici o statie acoperita care sa poata adaposti calatorii in cazul unor intemperii ! Pentru a inlatura aceste neajunsuri, Primaria Campina a incheiat un contract de sponsorizare cu firma Out Door Media D&D. Obiectul contractului este proiectarea si executarea a trei statii moderne de autobuz. Doua dintre ele vor fi amplasate pe Bulevardul Carol I: prima, in fata statuii lui Hasdeu (vezi foto), iar a doua, vizavi de blocul P4. Cea de-a treia locatie se va afla pe strada Nicolae Balcescu, peste drum de statia PECO. Valoarea totala a investitiei se ridica la 12.000 de euro, Primaria punand la dispozitie doar terenul necesar amplasarii statiilor. Spatiile publicitare aferente celor trei statii (care, la final, dupa executia si montarea lor, vor intra in proprietatea municipalitatii) vor fi date in folosinta exclusiva a firmei respective pe perioada existentei statiilor.
Adrian BRAD














