O cladire in zidurile careia au intrat mucegaiul si privatizarile
Inconjurata de brusturi, buruieni inalte si cativa brazi zdrentuiti si inchisi la culoare, cladirea din imagine – situata in Azuga, pe strada Victoriei, la nr.93 – rezoneaza, intr-un mod straniu, cu fabricile mari care si-au dat duhul in aceasta localitate. Carcasa fabricii de bere, a celei de sticla si previzibilul hoit al fabricii de samota starnesc insa amintiri mult mai dureroase in inima localnicilor, decat acest imobil planturos care se lafaieste stingher pe pajistea umeda ce strajuieste partea stanga a soselei nationale. Aici si-a avut sediul Sectorul de Exploatare a Lemnului, filiala Azuga. Dupa 1990, el a apartinut S.C. Exfor S.A., intreprindere cu capital majoritar de stat, la a carei privatizare a pus umarul, in calitate de consultant, si Banca Romana de Dezvoltare – la acea vreme, proaspat cumparata de francezi. In ciuda sfaturilor date de finantistii graseiati, noul actionariat – privatizarea s-a facut abia in 2002, sub atenta diriguire a tatanelui Ovidiu Musetescu – ajunge, in 2004, sa declare pierderi de 22 miliarde de lei vechi. In tot acest timp, cladirea continua sa fie impresurata de igrasie, exfoliindu-se domol pe pajistea grasa a Azugai. In 2002, Exfor o vinde catre bucuresteanul Viorel Popa, de care localnicii n-au auzit aproape nimic, si caruia Primaria i-a trimis somatii repetate pentru a coafa aspectul paraginit in care imobilul se cufunda de la zi la zi. „Prin somatii, ii puneam in vedere proprietarului ca imobilul ar avea nevoie de niste finisaje si de schimbarea fatadei. De la un anumit punct incolo, nici nu am mai trimis somatii fiindca se intorceau indarat”, ne spune o salariata de la biroul de urbanism al Primariei Azuga. Sa fi fost cladirea unul dintre „elementele de protocol” ale acestei privatizari incununate de „succes”, pe care beneficiarii – proprietari ai unei averi – arhipelag, greu de pus in ordine intr-o viata – nici n-au catadicsit sa mearga s-o viziteze; astfel incat imobilul a putut “sforai” in continuare pe barnele lui putrede? Nu stim! Ipoteza unui astfel de troc nu e, insa, deloc de neglijat. Pe langa cladirea din imagine, mai e si un teren de circa 2.000 de metri patrati, iar, la Azuga, metrul patrat de pamant, cu iesire la soseaua nationala, depaseste suma de 100 de euro !
Daca suratele ei intru descompunere – fabrica de bere, de sticla si, poate, cea de samota – vor dura, devenind parte a patrimoniului cultural, pentru fosta „casa a lemnului” nu se anunta vremuri bune. Dinspre biroul de urbanism, vine o recomandare-proiectil: „E musai fie s-o reconditioneze, fie s-o demoleze! Proprietarul hotaraste.”
I.S.
