Fost presedinte al Partidului Social Democrat, fost prim ministru al Romaniei, fost presedinte al Camerei Deputatilor – actualmente deputat – si unul dintre cele mai controversate si mai prezente personaje in dosarele DNA si pe paginile ziarelor, omul politic ADRIAN NASTASE a avut ragazul sa depene, pentru ziarul PRAHOVA, cateva dintre secventele cele mai importante ale propriei cariere, ale cresterii si descresterii sale politice.
– Domnule Adrian Nastase, v-ati temut, vreo clipa, ca veti putea suferi o condamnare ?
– Nu cred si nu vad cum, deoarece nu exista argumente. Sigur, poate sa vina cineva si sa dea cu masina peste mine! Asta s-ar putea intampla; nu ne putem opune. Am intrat in politica si ne-am asumat niste riscuri. Deci, daca deranjez foarte tare, s-ar putea ca, totusi, cineva sa se gandeasca si la solutii mai… radicale!
– Cum vedeti o constructie politica a stangii din Romania ?
– Deocamdata este greu de spus. Este nevoie de eforturi mai serioase. PSD trebuie sa-si clarifice strategia pentru viitor si eventualii parteneri. Dar trebuie vazut care ar fi acesti parteneri, eventual din zona sindicatelor. Se vor construi, poate, si unele partide de stanga mai puternice. Formula „maslinului” din Italia este tentanta, adeseori, dar, pe de alta parte, pentru un partid ca PSD – care a mai facut aliante electorale si a mai oferit locuri in Parlament pentru alte partide – este destul de complicat sa gandeasca in acesti termeni daca nu sunt si niste contraargumente solide si avantaje electorale, care sa apara din astfel de formule.
– Cand considerati ca se vor linisti apele in PSD si care-s cauzele care nu permit ca acesta sa devina o alternativa reala la conducerea politica de astazi a tarii ?
– Acesta trebuie sa fie obiectivul, in mod evident. In septembrie, va fi un Consiliu national si-apoi va urma congresul partidului. Unii considera ca acel congres trebuie facut inca din aceasta toamna, altii cred ca ar trebui sa se tina la termen, in primavara viitoare. In orice caz, vor fi foarte multe lucruri care vor depinde de deciziile luate in aceste instante ale partidului, inclusiv raspunsurile la intrebarea dv !
– Este Mircea Geoana omul de care are nevoie, acum, PSD ?
– Nu vreau sa ma pronunt in acest subiect !
– Apreciati, totusi, ca timpul nu lucreaza in favoarea PSD ?
– Da si nu! Problema este ca timpul, sigur, nu actioneaza in favoarea puterii; in favoarea actualei guvernari. Dar se pune problema unde vor merge voturile de nemultumire. Din pacate, unele dintre aceste voturi se indreapta, dupa cum se vede, spre alte partide, cum ar fi cel al lui Gigi Becali sau PRM. Aceasta este o chestiune de strategie pentru PSD, deoarece voturile nemultumitilor vor fi tot mai multe si problema este unde vor merge !
(Continuare in ziarul nostru de maine)
Leon CHIRILA














