Cand se lasa seara, pe Aleea Pelesului se face frig. Brazii tin racoare, iar rauletul care sipoteste in vale sporeste si mai mult aerul de inghet care impresoara atmosfera. Vanzatorii care vin aici din toata tara sa-si insiruie marfurile artizanale scot din ranite hainele groase si se pregatesc sa inchida tarabele. Numarul turistilor este si-asa modest, iar pe masura ce soarele asfinteste, vor disparea cu totul. Cine i-a decimat? Costica Balerca (foto), sculptor in lemn din Piatra Neamt, nu prea stie sa isi raspunda. Gandurile lui se indreapta spre… faliment ! Si-asa meseria sa e pe duca. „M-am nascut inconjurat de surcele. Tatal meu cioplea zi -lumina. Stra-stra-bunicul meu a primit acest nume tocmai pentru ca mesterea in lemn. Balerca, pe moldoveneste, inseamna butoi. Fac aceasta meserie de 50 de ani. Toamna, cumpar lemnul, il pregatesc pentru mersul daltii si, de cand incepe sa se usuce, primavara, m-apuc sa sculptez. Acum zece ani, pe vremea asta, imi duceam obiectele in Germania si Polonia. Castigam foarte multi bani. Sotia mea, care se descurca bine in nemteste si avea carnet de sofer, imi era translator si cel mai bun ajutor. In ’97, insa, am ramas fara ea. A murit intr-un accident de circulatie. De-atunci vin aici la Sinaia, iar asta e printre cei mai prosti ani petrecuti aici. S-o fi anuntat prea mult ca Pelesul se retrocedeaza, iar oamenii s-au gandit ca nu-l mai pot vizita? I-o fi speriat gripa aviara pe straini? Sau inundatiile?” Mesterul nemtean locuieste in casa unui prieten, fara sa cheltuiasca nici un ban, insa, si asa, stie ca, in curand, lipsa clientilor il va impinge inapoi in Neamt. Cu ochii goliti de speranta, pare ratacit. Cioplitul statuetelor, farfuriilor, fluierelor este singurul lucru pe care stie sa-l faca. Doar unul dintre fiii sai a vrut sa auda de lucru artizanal. Insa si acesta, de la anul, va merge la facultate. Mesterul se ridica pe varfuri si apuca una dintre statuete, o tarancuta: are muchiile ascutite si pometii fetei foarte patratosi. Deasupra nasului coroiat sunt desenati stangaci doi ochi albastri. Gatul tarancutei e involburat ca scoarta unui copac batran. Lucrarea apartine mezinului de 17 ani. Costica Balerca stie ca nu-i prea reusita, si pipaie cu degetul mare locurile prin care dalta trebuia sa fie mai atenta. Totusi, fiind facuta de fiul sau, pare s-o iubeasca mai mult decat pe celelalte si o priveste cu tandrete, ca pe un obiect care, asemenea meseriei sale, se indeparteaza si urmeaza sa dispara in zare. (I.S.)
