
Transportatorii de persoane se feresc, precum de ciuma, de Autogara Est-Bereasca
Mii de ploiesteni apeleaza, zilnic, la serviciile firmelor de transport public de persoane, fie pentru a se deplasa la/si de la serviciu, fie sa ajunga intr-o alta localitate a judetului, cu diverse treburi. Oferirea unor conditii civilizate de transport, in care am inclus si siguranta calatorilor, tine nu doar de starea tehnica a microbuzelor sau autobuzelor, ci si de gradul de dotare a terminalelor (capetelor de traseu), de unde vin si pleaca masinile. La acest capitol, terminalele amplasate in vecinatatea Spitalului Judetean dar, mai ales, cel din zona Obor arata sub orice critica. Cu toate acestea, oficialitatile nu se sinchisesc sa ia vreo masura, desi presa a mai tras asemenea semnale de alarma.
* Terminal sub… cerul liber
Cu exceptia unui refugiu, in care sa traga microbuzele pentru imbarcarea/debarcarea calatorilor, asa-zisul terminal din zona Obor nu ofera nimic. Nu tu birou de informatii, sala de asteptare, casa de bilete, apa curenta sau toaleta. Prin urmare, neavand incotro, bietii calatori sunt nevoiti sa astepte masinile in ploaie sau arsita, ori sa-si faca nevoile in parcul sau dupa cladirile invecinate. Desi, in principiu, soferii acestor companii de transport persoane sustin ca exista un grafic al plecarilor si sosirilor, corespunzator fiecarei rute, in realitate nici unul dintre ei nu pleaca in cursa decat daca au fost ocupate toate locurile masinii. Cu alte cuvinte, acel grafic exista si se respecta doar pe hartie !
* Hotararea consilierilor locali – persiflata de soferi
In afara acestor terminale jalnice, cu ceva timp in urma, pe raza Ploiestiului a fost data in folosinta Autogara Est-Bereasca, construita de SC Marin Stelian SRL Ploiesti si avand ca principal obiect de activitate transportul intern si international de marfa si de persoane. Ocupand 15.000 m.p. de teren (din care circa 1.000 m.p. suprafata construita), autogara dispune de toate dotarile impuse de lege: casa de bilete, sala de asteptare cu bufet, birou de informatii, atelier de reparatii curente, centrala telefonica, sali de instruire periodica pentru soferi si, respectiv, pentru odihna acestora intre doua curse, toalete civilizate.
Una peste alta autogara dispune de licenta de executie, eliberata de Ministerul Transporturilor, pentru preluarea in conditii civilizate a fluxului de calatori de pe diverse rute (Ploiesti – Urziceni, Ploiesti – Mizil, Ploiesti – Urlati – Ceptura, Ploiesti – Urlati – Apostolache, Ploiesti – Valenii de Munte – Maneciu – Cheia, Ploiesti – Baltesti – Soimari – Carbunesti etc.). Mai mult, utilizarea acestei autogari a fost aprobata chiar printr-o Hotarare (nr. 132 din 2005) a Consiliului Local Ploiesti, iar pentru transportul calatorilor din autogara in diverse zone ale Ploiestiului si invers, conducerea RATP Ploiesti s-a aratat interesata in a infiinta traseul 40 barat. Ei bine, desi a trecut, iata, un an de la decizia consilierilor, nici o alta firma de transport cu exceptia patronului autogarii, Marin Stelian, nu-si gareaza aici microbuzele preferand terminalele amintite. Altfel spus, desi folosirea acestui capat de traseu ar conduce la descongestionarea traficului, la sporirea sigurantei circulatiei si a confortului calatorilor, la imbunatatirea calitatii mediului, transportatorii fug de Autogara Est-Bereasca, precum dracul de tamaie.
* Marul discordiei: cursele clandestine
Motivul pentru care soferii persifleaza o hotarare a administratiei locale este simplu. Masinile care pleaca sau sosesc in Autogara Est-Bereasca trebuie, musai, trecute in „Registrul de miscare”. Cu alte cuvinte, la sosire, soferul preda foaia de parcurs la biroul de miscare, foaie care i se inapoiaza doar cand acesta pleaca in urmatoarea cursa autorizata. Adio curse clandestine, adio bani negri! „Existenta acelui registru obliga transportatorii sa nu mai incalce prevederile caietului de sarcini caci, la cinci incalcari ale graficului plecarilor si sosirilor, li se suspenda licenta. Asa ca, decat sa stationeze in autogara, pentru care ar plati o chirie modica, acestia prefera alte locuri, total improprii. De aici interesul pentru perpetuarea unei stari de lucruri anormale, de pe urma careia singurii care au de pierdut sunt calatorii” – afirma patronul Marin Stelian.
* Primaria, animata de bune intentii si… atat
Despre aceste anomalii, am discutat cu viceprimarul Radu Socoleanu, presedintele Comisiei locale pentru siguranta traficului. Acesta recunoaste ca a avut, deseori, dialoguri pe respectiva tema cu factorii implicati: Agentia judeteana a Autoritatii Rutiere Romane, firmele transportatoare si administratorul Autogarii Est-Bereasca. „Cred ca este un conflict intre Marin Stelian si transportatori. «Preferam sa ne amendati, cand ne prindeti ca parcam ilegal, decat sa folosim autogara», mi-au spus multi dintre ei. Pe de alta parte, HCL 132/2005 nu impune, ci identifica autogara in discutie ca pe o varianta de stationare civilizata a autobuzelor. Deci, administratia locala nu-i poate obliga, ci doar le poate recomanda transportatorilor sa foloseasca autogara. Ca atare, Autoritatea Rutiera, Politia Comunitara, celelalte institutii cu atributiuni de control (Finante, Garda, Politie, RAR), trebuie sa-si faca mult mai des simtita prezenta, astfel incat transportatorii sa respecte legea” – sustine viceprimarul Socoleanu.
D. CONSTANTIN














