Este posibil ca PSD sa poarte discutii structurate cu CNSLR Fratia

Secretarul general al Partidului Social Democrat, Miron Mitrea, a anuntat ca in toamna acestui an va avea loc Consiliul national al partidului in care se va discuta, in principal, oferta de guvernare a PSD. “Consiliul national va avea loc undeva in septembrie-octombrie. Nu cred ca vom discuta statutul, principalul element va fi legat de oferta de guvernare pe care o pregatim pana atunci. Este posibil ca atunci sa fie pusa in discutie si colaborarea structurata cu CNSLR Fratia”, a afirmat Miron Mitrea.
In ceea ce priveste situatia din organizatia PSD Bucuresti, al carui presedinte Dan Ioan Popescu este auto-suspendat pana cand justitia va lamuri problemele legate de provenienta averii sale, Miron Mitrea a evitat sa se pronunte in mod transant.
“Mi-e greu sa spun ce se va intampla. Important este ca organizatiile de sector isi vad de treaba, deocamdata aceasta conducere interimara este respectata, acceptata, si probabil ca, undeva, spre toamna, va exista un congres al organizatiei Bucuresti care va clarifica definitiv situatia. Nu mai vad o presiune in organizatia PSD Bucuresti pe aceasta tema. Sigur, este neplacuta situatia care este acolo, probabil ca nu este foarte confortabil nici pentru Sorin Oprescu, nici pentru Dan Ioan Popescu, dar asta e”, a aratat Mitrea.
In opinia sa, in acest caz “nu trebuie discutat despre justitie, fiind vorba despre o chestiune politica. Bucurestiul are un lider autosuspendat si un lider care lucreaza, si trebuie facuta o diferenta”, a conchis Mitrea.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCa sa o vindece de prostie,
Articolul următorGHID NATURIST