Campina, al doilea municipiu prahovean, are o populatie de aproape 38.000 de locuitori. Desi este un oras destul de curat si de bine intretinut de catre firma de salubritate Floricon Salub, directorul general al acestei societati, Florin Constantinescu – si-a exprimat nemultumirea in legatura cu faptul ca mai multe mii de localnici se eschiveaza continuu de la incheierea unui contract cu firma prestatoare a serviciului de salubritate. „Societatea Floricon Salub are contracte de abonament pentru asigurarea serviciului de salubrizare numai cu circa 31.000 de localnici. Sa admitem ca mai sunt aproximativ o mie de cetateni, in special batrani, care chiar nu au posibilitatea sa plateasca acest serviciu. Tot mai raman peste cinci mii de campineni care se substituie achitarii contravalorii ridicarii gunoaielor de la domiciliul lor. Si acesta este unul dintre motivele pentru care am fost nevoiti sa solicitam Consiliului Local cresterea tarifului pentru serviciul public de salubritate”, a sunat o recenta declaratie a patronului societatii care se ocupa nu doar de salubrizarea Campinei, ci si a localitatilor din jurul municipiului. Asadar, nu numai tarifele majorate periodic de catre Apasco Maneciu, administratorul rampei ecologice de la Banesti, il obliga pe campinean sa scoata mai mult din buzunare pentru a nu-si mai vedea gunoiul menajer in fata curtii. Dupa ce precedenta ajustare a tarifului pentru ridicarea gunoiului menajer fusese aprobata de catre consilierii municipali la sfarsitul lunii martie, legislativul campinean a aprobat ca noul tarif al serviciului de salubrizare practicat de catre Floricon Salub sa fie 4,40 RON/persoana/luna (inclusiv TVA), in conditiile in care taxa de rampa va atinge valoarea de 10 euro/tona.
Adrian BRAD

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentIn fata partidului,
Articolul următorASTAZI DE INTERES