Gara din Comarnic, primul dintre orasele montane ale Vaii Prahovei, este sub un asediu continuu al jefuitorilor. Seful statiei feroviare abia pridideste sa se lupte cu ritmul sustinut in care hotii dezmembreaza institutia.
Vasile Chelaru, seful statiei CFR Comarnic, este un administrator descumpanit. Hotii ii praduiesc gara noapte de noapte. Iubindu-si locul de munca, Vasile Chelaru face tot posibilul ca inventarul garii pe care o conduce sa nu se descompleteze subit, cu inca o piesa, la caderea intunericului. Seara de seara, strange cu constiinciozitate suruburile care ancoreaza bancile de odihna, care tin caloriferele, care inchid usita sobei sau care etanseizeaza motorul ceasului. Sutii le slabesc in timpul zilei, pentru a-si usura raidurile nocturne, cand vin sa fure tot ceea ce este din metal. Nu numai demonul furaciunii ii anima pe briganzi, ci si acela al pangaririi. Atunci cand nu reusesc sa sustraga, distrug. Geamurile si usile de termopan poarta urmele unor lovituri nemiloase, executate cu naduful misiunilor ratate. „Eu am vrut sa fac in asa fel incat sa fie frumos. Zilele acestea, i-am pus pe subalterni sa coseasca iarba dintre sine, fiindca nu vreau ca orasul Comarnic sa ramana in amintirea pasagerilor ca un loc lasat de izbeliste. Si-asa stationeaza aici doar cateva minute. Ca sa fie curat, le strunesc tot timpul pe femeile de serviciu sa adune resturile lasate de navetisti. Dar se pare ca veghea mea e zadarnica”, ne marturiseste cu amaraciune seful de gara, care, apoi, incepe sa enumere lantul de pagube pe care concetatenii sai le-au cauzat cladirii pe care o administreaza. „Comarnicenii mi-au furat trei arzatoare de la soba din sala de asteptare. Drept pentru care, am pus un surub la usita sobei. L-au rupt si p-ala. Am ajuns sa pun o caramida sub arzator, ca sa nu mai aiba loc sa-si strecoare mana inauntru, la arzator. Strang mereu suruburile la calorifere, aproape ca s-au strambat tevile de cat de tare le-am fixat. In fiecare dimineata, gasesc suruburile slabite, semn ca nu se lasa pana nu vor pleca de-aici cu un calorifer. Nu stiu ce m-oi face, la cat sunt de scumpe. Azi, am strans suruburile scandurii din mijlocul acestei banci. Erau slabite, se pregateau s-o fure. Acum cateva saptamani, au luat pe sus o canapea dintr-asta moderna, cu patru locuri, va trebui s-o inlocuiesc. Recent, au vrut sa fure ceasul garii, marca Paul Garnier, singurul de pe Valea Prahovei care functioneaza. Eu l-am reparat si l-am facut sa mearga, in urma cu sapte ani. Ca sa-l protejez, i-am incuiat cutia cu lacat. Deunazi, ca sa feresc usa de termopan sa mai fie trantita, am legat-o cu sarma de cutia ceasului. Uitati cum au busit-o”, ne arata Vasile Chelaru geamul crapat al usii de termopan, element care, in urma cu doi ani, a inlocuit clasicele usi cu zabrele. „Termopanul a fost montat ca sa fie si la noi frumos, ca in Europa, dar se pare ca mai trebuia asteptat. Lumea civilizata nu prea e de noi”, ne mai spune seful de gara, ridicand resemnat din umeri.
* Vederi din Comarnic
Un alt pas pe care ni-l marturiseste, profitand de disponibilitatea noastra de a-l asculta, este acela al peisajului pe care pasagerii trenurilor sunt siliti sa-l contemple, atunci cand trec prin gara Comarnic. De-o parte, calea ferata este flancata de ruinele zdrentuite ale fostei fabrici de ciment, iar de cealalta, de dosurile gheretelor construite pe marginea DN 1. Unii dintre patronii acestora din urma au catadicsit sa mai tencuiasca posteriorul stabilimentelor pe care le detin, altii, insa, au pastrat forma nefinisata cu care baracile au iesit de sub mainile constructorilor. Vasile Chelaru e nemultumit ca, in goana trenului, din Comarnic, se vede doar atat.
Ionut STANESCU
