Pensiunile nu prea au cautare
Multi dintre cei care trec prin Comarnic nu stiu unde este cartierul Ghiosesti. Si mai multi habar n-au ca localitatea – care te-ntampina prin turnul unei foste fabrici de ciment si te abandoneaza cand incep cele mai abrupte serpentine – inseamna mult mai mult decat ceea ce se vede din goana drumului national. Eugen Rosca – proprietarul vilei „Orhideea” (foto) – nu face parte nici din prima, nici din cea de-a doua categorie. „Eu am fost al doilea bucurestean care a calcat pe acest deal. In 1993, am cumparat un teren, la un pret de nimic: era 40 de centi metrul patrat. Asa mi-am construit casa pe care-o vedeti.” Casa are etaj si mansarda, iar, de pe terasa ultimului nivel, privirea plonjeaza in valea insorita prin care serpuiesc, nevazute, calea ferata, drumul rutier si raul Prahova.
Bucuresteanul, economist pe un santier de constructii, isi imagina, la inceputul anilor ’90, ca il asteapta cateva decenii de desfatare. Dupa un timp, si-a dat seama ca, in ciuda modernei sale case de vacanta, viata il obliga sa ramana in Bucuresti. Timpul liber se comprima constant, disparand cu totul. Cheltuielile pentru ingrijirea vilei cu sase dormitoare, living cu mobila veche si curte de 3000 de metri patrati erau uriase. In urma cu doi ani, Eugen Rosca se gandea sa-si vanda indrazneata cladire, cand a vazut o emisiune la televizor. Un tip energic, care bolborosea sfaturi cu deplina stapanire de sine, facea urmatoarea consiliere financiara: „Cine are 1.000 de dolari sa-i puna la banca. Cine are 5.000, sa-si deschida o firma.” Si, ajungand la 100.000, pentru ca Eugen Rosca a stat pana la finalul emisiunii, a rostit: „Cine are 100.000, sa-si puna pe picioare o pensiune. Eu am o vila de care incerc sa scap, n-ar fi mai bine sa o transform in pensiune?”, si-a zis Eugen Rosca, inchizand televizorul. De atunci pana astazi, a montat hamacuri in gradina de pomi fructiferi, si-a construit pagina de internet, a comandat pliante publicitare si, in stanga cladirii, a mai ridicat o anexa. Cand vila se va fi umplut de turisti sa aiba si el un loc unde sa stea. Numai ca vila se umple foarte rar de oaspeti platitori, in ciuda tarifului modic pe care bucuresteanul il percepe: 600.000 lei pe noapte/ pe camera dubla. Drumul care urca pana la „Orhideea”, este greu si extrem de inclinat. Primaria abia anul acesta va aseza aici niste traverse de beton.
Cu o saptamana in urma, s-a umplut pensiunea vecina. Ce-i de-acolo sarbatoreau un botez. Eugen Rosca are grija, insa, sa ne precizeze: „Proprietarul vilei botezase, asa ca invitatii nu au platit nimic.” Singurul turist care i-a fost fidel „Orhideei” a fost o femeie evreica, care, petrecand aici cateva zile, la intoarcere in Israel, a imprastiat vestea, facand ca si alti conationali sa treaca pe la vila din Ghiosesti. In ciuda acestor oaspeti exotici si mangaietori, bucuresteanului ii da din nou tarcoale ideea descotorosirii de cladire: „Vin aici asa de rar, incat ma intreb de ce s-o mai tin. Ca sa ai succes in turism, trebuie sa te ocupi zi de zi sa-ti cultivi relatii. De asemenea, si administratia locala ar trebui sa intrevada in turism o sansa a orasului in general, a intreprinzatorilor in turism – in special. Eu am serviciu si nu ma pot dedica integral acestei activitati”.
(I.S.)
