Nasterea mortii !
„Aviatia, artileria, navele de lupta israeliene au lansat atacuri asupra obiectivelor civile si militare de pe teritoriul libanez” – mentioneaza, fara nici o exceptie, agentiile internationale de presa facand referire la noul conflict armat care a luat nastere intre Israel si Liban. Aceasta nastere creata cu forcepsul si cu totul aiurea, impotriva oricarei ratiuni, nu inseamna, practic, decat… moarte ! Da, de pe pamant, din aer, de pe apa, moartea se repede asupra libanezilor, carora le sunt distruse, fara nici o noima, case, drumuri, poduri, mari victime fiind, deja, aeroportul din Beirut si autostrada Beirut-Damasc. Dar victimele cele mai de pret sunt oamenii, populatia nevinovata, civilii – cum le spunem – cazuti pe altarul unor neintelegeri politico-militare, care nu au nici un drept asupra vietii. Dupa 48 de ore de razboi in toata regula, statisticile metioneaza deja, 150 de morti dintre care, atentie, 20 sunt – au fost – copii !
Cu ce drept se naste moartea pe teritoriul libanez ? Poate fi considerata o vina simpla si fireasca dorinta de a trai, iar pentru aceasta trebuie sa fie curmata viata cuiva ? Raspunsurile ar trebui sa le caute, in primul rand, siitii si sunitii, Hezbollahul si Hamasul, Libanul si Siria si, bineinteles, Israelul.
Nu vad de ce trebuie sa se amplifice numarul victimelor din Irak, nu vad de ce distrugerile materiale si pierderile de vieti omenesti trebuie „replantate” si, mai grav, amplificate, pe alte teritorii, si-asa nerefacute dupa conflicte mai vechi. Spuneam de bombardarea Beirutului; a cata oara aceasta fosta perla a Orientului isi pierde din caratele care ii dadeau fala cu decenii in urma ? De ce este inlocuita frumusetea vietii pasnice cu uratul macabru al razboiului ?
Acum, in zbuciumul si vaietul razboiului, nimeni nu aude astfel de intrebari, dar si daca le-ar auzi cred ca tot ar face urechea toaca ! Sunt prea mari orgoliile, sunt prea mari interesele, sunt revanse care trebuie luate, sunt ambitii fata de care exista impresia ca nu se poate renunta, si mai este – ceea ce cred ca-i cel mai grav – foarte putina minte lucida. Orgoliile, ambitiile, revansa, interesele au incins capetele tuturor celor angajati in conflict si nimic nu pare sa poata redresa lucrurile. Acum, fiecare vrea sa-i arate celuilalt de ce este in stare, vrea sa intimideze, sa mai castige ceva capital de imagine, numai ca imaginea, cum spuneam, este macabra. Moartea – nascuta din asemenea parinti orgoliosi, revansarzi – este condamnabila in cel mai inalt grad, la vietile curmate nu mai exista…revers, iar scuzele, justificarile, compatimirea, sau orice forma de explicatie ulterioara sunt… zero !
Viata nu are unitate de masura, nu are echivalenta in lumea materiala si nici intr-un alt fel de lume; este suprema prin ea insasi ! Iata de ce in jurul vietii nu trebuie sa se nasca moartea din mariajul dintre nebunia mintii si armamentul uman. Avem prea multa durere generata de alti factori pentru a ne mai permite sa acceptam noi si noi focare de conflicte generatoare de moarte !
