Dar si deficitul comercial se ingroasa
Iuliu Winkler, ministru delegat pentru comert, a declarat ca in primul semestru al anului 2006, comertul exterior al Romaniei a cunoscut o crestere de 23,3 la suta fata de aceeasi perioada a anului trecut. „Exportul a crescut cu 20,3 la suta, iar importul cu 25,3 la suta, cresterea medie a comertului exterior fiind de 23,3 procente” a precizat Winkler. El a pus cresterea mai mare a importurilor pe seama dependentei de materiile prime externe, necesare in urma accelerarii procesului de restructurare si modernizare din economie, o alta explicatie fiind oferta insuficienta a productiei interne la unele categorii de produse. Pe de alta parte, cresterea exportului s-a produs gratie contributiei sectorului de medie-inalta tehnologie. Valoarea totala a importurilor in primul semestru al anului curent a fost de 17,05 miliarde euro, cele mai insemnate cresteri consemnandu-se la masini si aparate electrice, materii prime minerale, vehicule de transport rutier persoane, metale comune si articole din aceste metale, materiale plastice si produse alimentare. In privinta exporturilor, valoarea acestora se cifreaza in prima jumatate a lui 2006, la 12,67 miliarde euro, cele mai dinamice produse fiind, in ordine, vehiculele de transport rutier si parti ale acestora, vapoarele, navele si alte structuri plutitoare, echipamentele electrice, produsele petroliere, aluminiul si produsele din aluminiu. In urma acestor evolutii, in primele sase luni ale anului, deficitul comercial al Romaniei a atins un nivel cuprins, in functie de modul de calcul, intre 4,3 si 5,8 miliarde euro, ceea ce reprezinta o crestere de aproape 40 la suta comparativ cu perioada similara a anului trecut.