Unii muncesc si altii isi bat joc de munca lor. Cam asa stau lucrurile in ceea ce priveste activitatea de ecologizare a Parcului Natural Bucegi. De ieri, jandarmii prahoveni, salvamontistii si elevii din Sinaia sunt cei care pun osul la bataie, catarandu-se pe munte doar pentru a aduna mizeriile aruncate de turisti. O treaba deloc usoara si nicidecum placuta. Cu atat mai mult cu cat ei curata aproape un versant intreg, intre Cota 1500 si Cabana Schiori. Tone intregi de deseuri vor fi carate, apoi, in zonele de unde pot fi ridicate cu utilaje de specialitate. Bine ar fi ca aceasta munca de Sisif sa fie pretuita la adevarata valoare si tratata cu respect. Dar realitatea de pana acum arata ca, dupa cateva zile, muntele va fi impanzit iarasi cu ambalaje, resturi menajere si alte gunoaie. Ca asa-i la noi!
I.M.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentINCHIDEREA EDITIE
Articolul următorRecordmeni de meserie !