Anul acesta, drumarii care refac strazile din Breaza vor avea la dispozitie o gramajoara de bani. Pentru ca, in domeniul constructiilor, atat reprezinta cei 2,5 miliarde de lei vechi, pusi la dispozitie de catre administratia locala. Si cum cu respectiva suma nu se poate trece la asfaltari, deoarece nu s-ar acoperi nici un kilometru, edilii s-au gandit sa recurga la metode mai putin sofisticate. „Vom plomba strada principala si vom pietrui drumurile laturalnice fiindca din pacate banii nu ajung pentru lucrari de durata. Si asa, parapetii metalici de pe marginea trotuarelor vor fi reparati si vopsiti cu fonduri provenite din sponsorizari”, ne-a declarat primarul Gheorghe Maracineanu. Pe de alta parte, edilii s-au confruntat si cu o problema neasteptata cand a venit vorba sa consolideze drumurile in panta. Solutia cea mai buna din punct de vedere tehnic – montarea unor traverse CFR, singurele care rezista la un trafic greu – a devenit prea scumpa. De vina ar fi, se pare, chiar Compania Nationala Caile Ferate, care refuza sa vanda traversele direct beneficiarilor si „da nas” speculantilor, care actioneaza pe post de intermediari. Afacere banoasa, din care unii directori CFR castiga sume impresionante. „Ca sa punem stop speculei, am apelat la un secretar de stat din Ministerul Transporturilor, caruia i-am cerut sa ne ajute sa cumparam 10.000 de traverse la prima mana, adica de la CFR. Diferenta pe care am fi dat-o intermediarilor se cifreaza la 800 milioane de lei vechi”, a mai declarat edilul-sef.
Iulian MAXIM

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLA INCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorDEGETUL PE RANA