Un loc mai bun, o adapostire mai sigura decat la Posada, nu cred ca se gasea pentru un muzeu cinegetic. Si inaintasii – cei care nu mai sunt, si cei de astazi – vanatori, vizitatori, vor fi de acord ca ceea ce a facut Regia Autonoma a Padurilor la Posada este un adevarat sanctuar al trofeelor vanatoresti care satisface, sper, si cel mai exigent critic in arta expunerii muzeale. Totul, la Muzeul de la Posada, este randuit dupa normele ce reglementeaza activitatea unui asemenea lacas dar, dupa ce treci prin salile lui, tot ai impresia ca cineva, de undeva, s-a intrecut pe sine si orice norma pentru a da stralucire simbolurilor de fauna cinegetica romaneasca pe care le gazduieste. Si asta, probabil, pentru ca aici sunt, in primul rand, cele mai valoroase trofee de vanatoare si chiar dintre cele mai vechi inregistrate vreodata.
Sa spunem, asadar ca, cel mai vechi trofeu din muzeu este un exemplar de CAPRA NEAGRA (si a apartinut unui vanator sas), care l-a vanat in Muntii Fagaras in anul 1934. Are 141,10 puncte si medaliile de aur pentru astfel de trofee se acorda, pe plan international, de la 110 puncte in sus.
Un record national il reprezinta si trofeul obtinut de la un CERB COMUN – vanat in anul 2003, si caruia i s-au acordat 264,51 puncte, medalia de aur putand fi obtinuta de la mai mult de 210 puncte. In acelasi context al performantelor intalnite in Muzeul de la Posada, se inscrie si faptul ca toate cele opt blanuri de URS BRUN de aici sunt medaliate cu aur, cea mai mare – 673 puncte – provenind de la un urs vanat in Harghita in 1984, probabil de Nicolae Ceausescu.
DISPARUTI, DAR EXPUSI
Cateva cuvinte sunt necesare si la adresa unor specii disparute din fauna romaneasca. In primul rand este vorba despre ZIMBRUL care a trait, in libertate, in Moldova, dar care a disparut, odata cu restrangerea suprafetelor libertatii lui de miscare. Noroc ca, prin 1950, au fost aduse cateva exemplare din Polonia si acum ne putem lauda ca avem in rezervatii, 100 de zimbri, ai caror masculi au o tona, iar femelele – 600 kg. Alta vietate disparuta din peisajul nostru natural – din cauza mecanizarii agriculturii si braconajului, este DROPIA (curca salbatica), dar aceasta mai poate fi admirata intr-o… „rezervatie” a Muzeului din Posada. Dupa cum si MUFLONUL (berbecul salbatic) „importat” din Corsica, mai are pe meleagurile noastre circa 6.000 de exemplare – in rezervatii – si, bineinteles, cateva in muzeu.
INGREDIENTE MUZEALE
In mod firesc, ca in orice alt muzeu, si la Posada organizatorii, specialistii au creat si innobilat atmosfera locului cu unele ingrediente specifice. Este vorba despre mobilier de epoca, despre obiecte din faianta si lampadare de mare pret, despre sticlarie si cristaluri la fel de pretioase. Alaturi de acestea pot fi admirate – dar nu si fotografiate – tapiserii, covoare, tablouri, obiecte din argint, vase de ceramica din Austria, Germania, China etc., multe dintre ele stilizate si sugerand preocuparile vanatoresti. Bineinteles, nu puteau lipsi din Muzeul cinegetic articolele specifice vanatorilor , arsenalul de arme folosite de-a lungul timpului pentru vanatoare – sulite, arbalete – din sec. XVII, sabii, flinte, arme de la 1600, carabine, pusti de vanatoare moderne, cutite dintre cele mai frumos prelucrate si alte obiecte traditionale vanatoresti.
VORBA GHIDULUI
Fara a cita un titlu de emisiune TV, vreau, totusi, sa spun o vorba despre cei care te fac sa pricepi si sa-ti placa ceea ce vezi la Muzeul cinegetic din Posada. Sunt muzeografii si ghizii ce-ti vorbesc si-ti prezinta lucrurile ca in povestile vanatoresti cand esti numai ochi si urechi.
Ani si recorduri, specii si comportamente ale acestora, arealuri de miscare a vanatului, trofee, diplome si medalii si multe alte date despre tot ceea ce inseamna fauna cinegetica de la Malul Marii pana in Campia Banatului sau de pe malurile si din Delta Dunarii, pana in varf de munte, sunt redate cu placere vizitatorului, cu acea satisfactie de a te bucura ca ai vazut ceea ce, probabil, n-ai fi gandit nicicand.
Leon CHIRILA
