* Romania – la Consiliul European
Consiliul European de vara, ale carui lucrari urmeaza sa se axeze pe viitorul Constitutiei Europene, a inceput ieri dupa-amiaza, la Bruxelles.
Romania este reprezentata la acest eveniment de o delegatie oficiala condusa de presedintele Traian Basescu, din care face parte si premierul Tariceanu.
Summitul european de la Bruxelles urmeaza sa abordeze, de asemenea, extinderea Uniunii Europene, dezvoltarea durabila, schimbarile climei, securitatea energetica, crearea unor mecanisme la nivelul UE de management al crizelor si al dezastrelor, pecum si aspecte de politica externa, cu accent pe zona Balcanilor si a Africii.
* Fregatele – pasate de la mita la politica
Presedintele Comisiei pentru aparare din Camera Deputatilor, democratul Mihai Stanisoara, a declarat ieri, la finalul audierii ministrului Teodor Atanasiu, ca nu exista „elemente de suspiciune cu privire la contractul de achizitionare” a celor doua fregate si ca desecretizarea acestuia „nu ar aduce elemente in plus”. El a spus ca acest contract are si o incarcatura politica, ce ar putea fi clarificata prin audierea fostului ministru al apararii, deputatul PSD Mircea Pascu. La randul sau, deputatul PSD Marian Saniuta a declarat ca in contractul incheiat intre Romania si Marea Britanie nu exista nici un indiciu ca „este un contract pagubos” pentru statul roman sau „ca s-ar fi dat un folos necuvenit cuiva”.
* Ultimatum sindical
Federatiile sindicale din invatamant someaza factorii decizionali ca, pana la data de 1 august, sa adopte o hotarare in ceea ce priveste cuantumul majorarilor salariale ce se vor acorda personalului din invatamant incepand cu 1 ianuarie 2007. In cazul in care aceasta marire salariala nu va fi pe placul angajatilor din educatie, sindicalistii ameninta cu blocarea cursurilor anului scolar si universitar 2006-2007. “Atentionam elevii si parintii ca vinovat de urmatoarele actiuni de protest la care vor recurge salariatii din invatamant se face primul ministru, Calin Popescu Tariceanu”, se spune in document.