Primarii nu vor mai avea motive sa se planga de faptul ca vor sa miste cate ceva prin comuna, dar nu pot, din lipsa de bani. Guvernul a lansat Programul pentru dezvoltarea infrastructurii rurale, in valoare de 10.000 de miliarde de lei. Alesii locali care au pus deja, pe hartie proiectele prioritare pentru comunitate, si nu sunt straini de calculator, sunt cei mai castigati. Incepand cu data de 6 iulie, primariile care doresc sa obtina finantare pentru un proiect de dezvoltare a infrastructurii vor putea sa acceseze un formular on-line existent pe site-ul Cancelariei primului ministru pentru a se inscrie in program. Dupa completarea formularului, in termen de cinci zile, pe acelasi site, va fi publicata data programarii pentru prezentarea fiecarui dosar de proiect. O comisie special constituita in acest sens va face evaluarea proiectelor depuse de primarii, pe baza criteriilor de eligibilitate. Prin programul pentru dezvoltarea infrastructurii rurale se vor finanta proiecte pentru constructia, extinderea sau modernizarea de: poduri, podete sau punti pietonale; platforme de deseuri; sisteme de canalizare a apei si/sau statii de tratare a apelor uzate; sisteme de alimentare cu apa. Proiectele trebuie sa fie finalizate in 18 luni de la data publicarii in Monitorul Oficial a Hotararii de Guvern prin care se aproba acordarea fondurilor din bugetul de stat. Valoarea minima a unui proiect va fi de 40.000 RON, iar cea maxima – de 4 milioane RON. In cei trei ani de aplicare a programului lansat de Guvern, un solicitant poate primi finantari de la bugetul de stat in valoare cumulata de maximum 4 milioane RON. O primarie care a obtinut finantare pentru un proiect nu poate depune o noua cerere de finantare pentru alte lucrari inainte de finalizarea celui anterior.
N.DUMITRESCU