De multe ori, micile accidente sunt tratate cu superficialitate. Este si cazul zgarieturilor, cand se asteapta deseori ca rana sa treaca de la sine. Cand astfel de accidente apar la nivelul ochilor, zona zgariata este, in general, corneea. La nivelul ochilor se afla stratul de celule care acopera terminatiile nervoase senzitive ale corneei si terminatiile nervoase trofice, care ajuta la sanatatea corneei. Acestea determina vederea clara, nevoalata atat in pauzele dintre clipit, cat si in momentul in care pleoapa acopera corneea in timpul clipitului. In mod accidental, prin traumatisme de o importanta mai mare sau mai scazuta, o banala zgarietura cu mana, foaia de hartie, unghia de copil etc. se produce o discontinuitate a straturilor de celule superficiale. Primele semne in cazul unor astfel de accidente sunt lacrimarea, senzatia de nisip in ochi, cea de iritare, dar si intepaturi. Dezgolite in urma unor astfel de accidente, terminatiile nervoase senzitive din cornee declanseaza in mod reflex apararea ochiului prin lacrimare. Intervine chiar si reflexul de a strange pleoapele, ca un pansament natural al ranii ochiului. De precizat este faptul ca in anumite boli, cum este si herpesul ocular, printre alte manifestari locale pot sa apara una sau mai multe astfel de eroziuni.
Daca ar fi sa recurgem la o comparatie, eroziunea corneeana este asemenea unei julituri banale a pielii sau o rosatura de pantofi. In cazul in care ea este mai profunda si mai apare si o infectie suplimentara, ea poarta denumirea de ulceratie corneeana. Uneori, in decursul unor boli neurologice sau dupa mai multe recidive ale herpesului ocular, se instaleaza o lipsa de sensibilitate a corneei, ca un fel de anestezie care impiedica pacientul sa simta vreo senzatie deosebita sau reflexe de aparare instinctive. Astfel, se pot produce eroziuni sau ulcere corneene, uneori de o gravitate ridicata, prin lipsa de semne. Aceste eroziuni se produc fie prin factori mecanici, somatici (anterior amintiti), fie prin absenta clipitului protector care produce zone de uscare a corneei, insotite de deshidratarea celulelor si indepartarea lor. In toate cazurile este bine sa se apeleze la masuri de extrema urgenta, respectiv ochiul sa fie spalat cu ser fiziologic. Se va aplica si un pansament destul de strans, astfel incat pleoapa sa nu poata clipi. Se evita cu desavarsire folosirea salivei sau a laptelui de mama pentru a extrage eventualele corpuri straine si se impune prezentarea de urgenta la medic, care va stabili gradul de afectare si tratamentul adecvat. Masurile de extrema urgenta ce pot fi luate sunt spalarea ochiului cu ser fiziologic si aplicarea unui pansament strans, care sa nu lase pleoapa sa clipeasca.