Cel mai mic tarif la gigacalorie din tara, servicii complete oferite clientilor si un program de investitii in valoare de peste 100 de miliarde de lei vechi sunt cele mai importante rezultate ale primilor doi ani de cand Dalkia Termo Prahova gestioneaza sistemul de alimentare cu energie termica al municipiului Ploiesti. In plus, cel mai bun semn ca Dalkia Termo Prahova a recastigat increderea ploiestenilor este acela ca, spre deosebire de ultimii ani – atunci cand exista o adevarata furie a debransarilor – anul 2005 a fost primul in care mare parte dintre cei care renuntasera la sistemul centralizat au ales sa se rebranseze. „Am infiintat biroul de relatii cu clientii, avem echipe mobile care asigura asistenta, 24 de ore din 24, abonatilor, am introdus facilitatea de plata liniara a facturilor pentru ca ploiestenii sa nu resimta socul platii facturilor pe timp de iarna, iar gratie politicii de investitii am redus cu 10 la suta consumul de carburanti. Au fost finalizate, tot in cei doi ani de cand s-a semnat contractul de concesiune a serviciului, lucrarile de automatizare a punctelor termice din oras – ceea ce a dus la o reducere semnificativa a intreruperilor in livrarea energiei termice”, ne-a declarat Mario Kuczynski, directorul general al Dalkia Termo Prahova.
Toate aceste date arata ca Ploiestiul este un model de succes in ceea ce priveste gestionarea sistemelor centralizate de producere si distributie a energiei termice, ceea ce creeaza premisele pentru extinderea in tara a companiei Dalkia.
M.C.