Dan DIMACHE
Scandalul fregatelor second-hand face valuri uriase si in Romania, si in Marea Britanie. Cele doua vase de razboi vandute armatei romane, prin 2003, de o companie de armament insulara, spun unii, ar fi niste jafuri, in timp ce alti specialisti afirma ca, de fapt, pentru nivelul tehnicii romanesti sunt acceptabile. Toata presa care a relatat cazul, din ambele tari, a cazut de acord asupra unui aspect: pretul de 116 milioane de euro a fost mult umflat, de peste 50 de ori, fata de cel real. Toata magaria, afirma aceleasi surse, a fost posibila cu complicitatea unor politicieni corupti. Atentie ! Comisionul de 7 milioane de euro este posbili sa fi fost impartit cu unii politicieni britanici. Aha, deci si ai lor pun botul la spaga ! Da, dar cu singura diferenta ca au varat banii in buzunar si ne-au bagat pe noi la apa, in timp ce ai nostri au tradat interesele Romaniei. Probabil ca Albionul nu isi iarta asa usor tradatorii.
Intrand cu totii, pana peste urechi, in valtoarea unui scandal cu tepe si coruptie cat cuprinde, caracteristic meleagurilor dambovitene, riscam, totusi, sa nu vedem padurea din cauza copacilor… Da, tara asta geme de tradatori de neam pentru arginti, se fac afaceri necurate cu toptanul. Nu trebuie sa ne agitam prea tare nici de data aceasta pentru ca stim ca, de obicei, dupa ce se rascoleste balega urat mirositoare, cazurile cu pricina sunt lasate intr-o uitare plina de complicitate. Fara ca nimeni sa fie tras la raspundere.
Pe de alta parte, de afaceri controversate cu nave (aveam o flota comerciala…) suntem sictiriti pana peste poate. Problema este domnilor ca, aflam cu ocazia aceasta, armata romana dispune de 3 (trei !!!) fregate. Deci, Romania isi asuma rolul de putere strategica in zona Marii Negre cu argumentul unui presedinte marinar de cursa lunga, unei cohorte de politicieni guralivi si a trei jafuri plutitoare ! Si avem marele tupeu sa ridicam privirea inspre rusi, de la acest nivel de ganganii militare.
Intreaga dotare a armatei romane e la pamant, nu numai flota de razboi. Iar reforma nesfarsita i-a innebunit pe toti militarii de cariera si a incurcat structurile organizatorice. In acest mediu, incercarile de dotare a armatei romane au fost, multe dintre ele, doar paravan pentru afaceri necurate si prilej de incasare a unor comisioane uriase. Toata Europa ne vede ca pe o groapa de gunoi a armamentului expirat: portughezii s-au oferit sa ne vanda helicoptere Puma la mana a doua; nemtii ne-au pricopsit, tot asa, cu tancuri vechi; modernizarea MIG 21, cu ajutorul israelienilor, a fost o alta afacere cu cantec; ca sa nu ne mai aducem aminte de prima magarie facuta dupa 1989, sub masca modernizarii statiilor de telecomunicatii. Toate, afaceri scumpe-scumpe. Romanii trebuie sa inteleaga, odata, ca steagul NATO, cat de falnic ar fi el, nu tine loc de nave maritime, de flota aeriana si nici macar locul soldatului cu pusca la spinare.











