Luiza RADULESCU PINTILIE
Focul il mai stingi cu apa. Apele Dunarii au fost de nestavilit si au maturat sate intregi si mii de destine. Dar nu numai puhoaiele au fost tulburi. In valtoarea lor a iesit la suprafata si indiferenta autoritatilor, si rautatea oamenilor, care altfel ar fi trebuit sa fie egali macar in fata nenorocirii. N-a fost de multe ori asa si nu este nici de aceasta data. Pana si in taberele de sinistrati unii sunt mai cu mot. La ei au ajuns corturile armatei, la ei opresc prima data ajutoarele, fie ca e vorba despre apa, paine sau haine. Cei care n-au avut alta solutie decat sa-si injghebe, dintr-un nailon infipt in patru pari, un „acoperis” deasupra capului au gasit si explicatia „luxului” din tabara celor dintai: l-au votat pe primarul care dicteaza acum cine merita si cine nu sa fie ajutat. O recompensa care calca in picioare dreptul fiecarui sinistrat de a fi tratat la fel ca si cel de langa el. Apele nu au ales; cate un inscaunat in fruntea administratiei face insa legea dupa bunul plac, calcand in picioare si omenie, si bun simt. Drept este ca si unii oameni isi sunt propriii dusmani. Nu este o noutate ca vand conservele pe bautura sau materialele de constructie pe doi bani. Se uita a nemultumire la cei care li se par favorizati, si se inraiesc parca si mai mult ei impotriva lor. Sunt destui oameni inca in putere, care ar putea-o lua de la capat. N-au sarit sa dea o mana de ajutor militarilor care ridicau diguri in fata viiturii, au asteptat, resemnati, la carciuma, ori pe marginea santului sa vina si sa treaca valtoarea. A venit si a trecut. Au ramas insa,in urma lor, nu numai tulbureala nenorocirii, ci si aceea a neimplicarii autoritatilor ori ,si mai rau de atat, a implicarii pentru unii muma si pentru altii ciuma.Dar si a rautatii, a invidiei, a lacomiei si a puturoseniei pe care nu le mai ineaca, odata, apele !