
Primarul din Sinaia vrea sa dea in judecata Parcul National Bucegi
Administratia celei mai cunoscute statiuni montane de pe Valea Prahovei s-a zbatut timp de mai multe luni ca sa convinga Comisia Europeana ca merita sa primeasca, incepand din 2007, fonduri structurale pentru dezvoltarea domeniului schiabil. Si a reusit. Cateva milioane de euro sunt pregatite sa ajunga la Sinaia, imediat dupa momentul aderarii tarii noastre la UE. Cu ajutorul acestei finantari se vor moderniza partiile dintre Cota 1400 si Cota 2000 si se va construi un telescaun modern, au declarat edilii din Sinaia. Cu o conditie, insa. Sa fie convinsa conducerea Parcului Natural Bucegi sa dea un aviz favorabil, ceea ce nu se intampla.
* Pentru unii muma, pentru altii – ciuma
Atunci cand au infiintat Parcul Natural Bucegi, care cuprinde peste 30.000 de hectare repartizate pe raza a trei judete (Prahova, Dambovita si Brasov), autoritatile romane au dat acestei institutii si puterea de a decide asupra oricarei lucrari efectuate pe teritoriul sau. Cu alte cuvinte, daca o persoana fizica sau o societate comerciala vrea sa construiasca in interiorul ariilor protejate trebuie musai sa obtina un aviz din partea conducerii Parcului. Asa a procedat si firma Teleferic Prahova SA (in spatele careia se afla cunoscutul om de afaceri Adrian Sarbu), care a solicitat dreptul de a amplasa un telescaun intre Cota 1400 si Cota 2000. Investitia s-a realizat in cursul sezonului de iarna abia incheiat si, in prezent, este complet functionala (vezi foto). Lucru bun, de altfel, apreciat de catre toti schiorii care vin la Sinaia.
Considerand ca o concurenta in domeniu nu strica, deoarece tarifele ar putea scadea, primaria statiunii a solicitat si ea dreptul de a construi un telescaun. Unul mai modern si cu o capacitate de transport mai mare, care ar acoperi tronsonul Sinaia – Cota 1400 – Cota 2000. Proiectul a fost bine primit de catre forurile europene, care – asa cum am precizat – si-au dat acordul pentru a-l finanta. Banii vor veni prin intermediul fondurilor structurale, ceea ce inseamna ca nu trebuie rambursati. Numai ca, desi s-a bucurat de o asemenea reusita, Primaria Sinaia a primit o veste naucitoare. Conducerea Parcului Natural Bucegi nu prea este de acord cu realizarea unui al doilea telescaun. Institutia a precizat ca ar da un aviz favorabil, dar numai pentru tronsonul Sinaia – Cota 1400, adica pe o portiune unde exista prea putine partii. Cica versantul nu suporta un trafic uman asa de mare, iar echilibrul ecologic este prea fragil. Si de unde se vedeau cu milioanele de euro in caruta, edilii statiunii sunt acum pusi in situatia de a pierde fondurile UE. Iar amaraciunea este cu atat mai de nesuportat, cu cat o institutie romaneasca a pus bete-n roate initiativei. Ba, cu jumatate de gura, unele persoane sustin ca ar fi vorba de favorizarea firmei Teleferic, in detrimentul administratiei locale. Lucru care trebuie, insa, dovedit.
* Primarul Vlad Oprea nu suporta infrangerea
Cand l-am vizitat pe edilul-sef al orasului Sinaia, acesta era negru de suparare. Vlad Oprea ne-a declarat ca nu intelege cum munca unei echipe intregi, care a lucrat la proiectul de atragere a finantarii nerambursabile, poate fi data peste cap de decizia unei institutii care apartine, pana la urma, statului roman. Cu alte cuvinte, este o lovitura… frateasca.
„Le-am solicitat un raspuns celor de la Parcul Natural Bucegi, pe care l-am primit dupa cele 30 de zile prevazute in lege. Practic, ne-au spus ca ne ofera un aviz de principiu, care nu valoreaza nimic, deoarece ne permite sa construim un telescaun doar pe jumatate din tronsonul solicitat de noi. Daca se incapataneaza sa ne blocheze proiectul, prin neacordarea avizului final, probabil ii vom actiona in judecata. Si vom cere sa plateasca ei banii pe care ii pierdem de la Uniunea Europeana”.
Iulian MAXIM













