Sinaia a atras, in acest an, principalele doua investitii imobiliare de pe Valea Prahovei. Dupa ce o firma din Israel a demarat constructia a trei blocuri de lux, cu 156 de apartamente, in cartierul Platou Izvor, o alta companie – de data aceasta turca – negociaza cu administratia statiunii o afacere imobiliara de anvergura. Pe o suprafata de circa 7.200 mp, in zona fostei fabrici Carbonit, care apartine domeniului privat al orasului, concernul Özer vrea sa ridice un ansamblu rezidential de blocuri, cu 180 de apartamente. Investitia este cifrata la 12 milioane de euro, ceea ce o pozitioneaza pe locul doi din punct de vedere valoric, la nivel judetean, dupa investitia pe care o realizeaza in municipiul Ploiesti societatea Triumf – cartierul rezidential Eden, de 14,3 milioane euro. Care sa fie reteta succesului la Sinaia ? „La nivelul primariei am identificat cateva terenuri libere si apoi am propus Consiliului Local sa le folosim pentru a ne asocia in participatiune cu diferite societati particulare. Acestea din urma asigura finantarea investitiilor, de pe urma carora administratia orasului se alege cu proprietati imobiliare, in functie de valoarea suprafetelor pe care le-a pus la bataie”, ne-a declarat primarul Vlad Oprea. Edilul sustine ca, momentan, negocierile treneaza cu partenerul din Turcia, dar ca se vor finaliza pana la sfarsitul lunii mai. Una din clauzele impuse – ca urmare a punerii la dispozitia companiei Özer, in mod gratuit, a celor 7.200 mp – este ca Primaria Sinaia sa primeasca 10 la suta din totalul apartamentelor construite de investitorul strain. „Ne-am facut un calcul si se pare ca iesim in avantaj. Daca vindeam suprafata ca atare, probabil obtineam in jur de jumatate de milion de euro. Daca primim apartamentele, vom incasa pe ele dublu, adica un milion de euro”, a mai precizat primarul Vlad Oprea.
Iulian MAXIM