Principala artera rutiera a tarii, Drumul National 1, care face legatura Capitalei cu Transilvania si parcurge, de la sud la nord intreg judetul Prahova, creeaza ingrijorare. Asta dupa ce au aparut unele fisuri la corpul drumului, in zona Posada. Structura de rezistenta a zidului care sustine artera a inceput sa se macine, iar in cazul in care nu va fi stabilizata deplasarea terenului este posibil ca o parte din sosea sa se prabuseasca. Pana acum s-au formulat doua puncte de vedere, unul al autoritatilor locale si al oamenilor din zona, care se tem de o evolutie catastrofala, al doilea, al autoritatilor rutiere, ce dau asigurari ca situatia nu este grava si ca se va remedia. Deocamdata, se efectueaza un studiu geologic, in urma caruia se vor executa lucrari de intarire a structurii de rezistenta a drumului.

Fratele vitreg al drumului national

Inainte de a se pronunta specialistii, am luat cateva date de la localnici. Am aflat, astfel, de la un director de hotel ce cunostea, la randul sau, istoria de la parinti, ca un versant din zona cu pricina, numita Valea Oratii, s-a prabusit undeva prin anul 1932-1934. „Daca pica Oratile, cade totul, spuneau batranii nostri care au prins acele vremuri. Tot DN 1 este construit pe sisturi, iar faliile se lasa periodic la cateva decenii”, ne-a povestit interlocutorul nostru, care crede ca nu este exlus ca fenomenul sa se repete acum. Si, daca ar fi sa punem raul in fata, desi acum nu mai suntem in anii interbelici, iar specialistii au identificat destule metode ca sa previna alunecarile de teren, trebuie spus ca ar exista un vechi drum ocolitor, care pleaca din Posada, trece prin Valea Larga si iese undeva la Izvorul Rece. Este un drum forestier, aproape abandonat, care insa a mai fost folosit si cu 25-30 de ani in urma, la ultima modernizare importanta a soselei. Amenajata, artera ar putea prelua traficul de urgenta, nefiind apta sa suporte valorile de trafic actuale. Dar macar zona nu va fi rupta total de restul judetului. Va prezentam, alaturi de fotografia care arata efectele alunecarilor asupra infrastructurii DN 1, si drumul alternativ, sperand sa ramana o simpla fotografie de arhiva.
D.DIMACHE