.jpg)
Societatea Infrainvest va pompa peste 7 milioane de euro in bugetele statiunilor
Societatea constituita prin initiativa presedintelui CJ Prahova, Florin Anghel, si la care actionari sunt consiliile locale din 44 de localitati – 9 orase si 35 de comune – isi arata inca de pe acum roadele. Daca imprumutul bancar va fi aprobat, peste sapte milioane de euro urmeaza sa intre in visteriile unor statiuni de pe Valea Prahovei. Edilii asteapta, cu sufletul la gura, fondurile ce vor fi cheltuite, in special, pentru dezvoltarea infrastructurii. Asa cum era de asteptat, municipiul Campina este marele beneficiar – cu aproximativ 3.377.522 euro, urmat de Busteni – cu 2.666.600 euro si Comarnic – cu 624.700 de euro. Uimeste absenta de pe actul de constituire a SC Infrainvest Prahova SA a Consiliului Local Sinaia, care a preferat sa nu dea curs initiativei. Probabil, din cauza ca primarul si cei mai multi alesi sunt liberali, beneficiind de sprijin direct – financiar si de alta natura – din partea Guvernului Tariceanu.
De asemenea, este de neinteles lentoarea cu care actioneaza Consiliul Local Azuga, care a aprobat participarea in calitate de actionar, dar nu a fost in stare sa precizeze ce suma doreste sa primeasca din imprumutul bancar. Cum ii stim noi pe alesii orasului, vor analiza problema pana la sfarsitul anului. Si nu garantam ca vor ajunge la un numitor comun nici macar atunci.
Iulian M.














