Romanii au stat cu telefonul la ureche 88 de ani

Romanilor le place sa vorbeasca la telefon. Acest lucru reiese dintr-un raport al Autoritatii Nationale pentru Reglementare in Comunicatii potrivit caruia in anul 2005 traficul de voce a fost de peste 17 miliarde de minute, altfel spus 88 de ani de convorbiri telefonice. Grosul pietei e detinut de operatorii de telefonie mobila, 42% revenind Romtelecom si 4.9 furnizorilor alternativi.
La 31 decembrie 2005, numarul total de abonati la servicii de telefonie fixa depasea 4,3 milioane. In acelasi timp, cota de piata a furnizorilor alternativi de telefonie fixa a ajuns la aproximativ 10%, totalizand peste 460.000 de abonati (prin retele proprii si prin retelele de acces ale altor persoane).
Abonatii furnizorilor alternativi folosesc telefonul fix pentru a suna in principal in alte retele fixe decat cea la care sunt abonati – 53% din traficul total al furnizorilor alternativi fiind trafic catre alte retele fixe.
Numarul si durata convorbirilor efectuate de utilizatorii de servicii de telefonie mobila cresc sustinut. In anul 2005, durata medie a unui apel a fost de 1,45 minute, fata de 1,37 cu un an in urma. Cei peste 13,3 milioane de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobila au generat un trafic de peste 9,3 miliarde de minute, cu aproximativ 44 % mai mult decat in 2004.
Piata serviciilor de acces la Internet a inregistrat una dintre cele mai substantiale cresteri, gazduind, la sfarsitul anului 2005, peste 980 de furnizori operationali dintre care 600 furnizau acces la Internet in banda larga. La aceeasi data, numarul total de conexiuni de acces depasise 1,8 milioane – aproape dublu fata de sfarsitul anului anterior.