O noua editie a „Saptamanii de Excelenta pentru Elevi”
De astazi, Ploiestiul va gazdui o noua editie a Saptamanii de Excelenta pentru Elevi, manifestare de traditie, organizata in fiecare primavara de municipalitate in colaborare cu Consiliul Local al Elevilor si Inspectoratul Scolar. Evenimentul va debuta de la ora 11.00, la sala de sport „Octavian Belu” a Liceului „Al.I. Cuza”, cu inaugurarea Bursei de valori educationale, in cadrul careia 15 licee ploiestene isi vor prezenta ofertele educative pentru anul de invatamant 2006- 2007.
Maine, de Ziua Europei, manifestarile vor continua la Filarmonica „Paul Constantinescu”, de la ora 16.00, cu concursul rezervat scolilor gimnaziale „Europa Ta- democratie, dialog, dezbatere”. Miercuri va fi o zi rezervata dezbaterilor academice si vor avea cuvantul membrii clubului de debate reprezentand cele doua colegii ploiestene – „I.L. Caragiale” si „Mihai Viteazul”- tema discutiilor fiind „Paradigma umana si influenta sa in formarea personalitatii tinerei generatii”. Tot o dezbatere pe o tema de larg interes pentru generatia de maine va fi organizata si la Campina, participantii fiind reprezentanti ai consiliilor locale ale elevilor din cele doua municipii ale judetului. „Saptamana de Excelenta” se va incheia vineri, de la ora 11,00, tot la sala „Octavian Belu”, cu un program artistic sustinut de ansamblul folcloric al Grupului Scolar Administrativ si de Servicii „Victor Slavescu”.
R.ENE