Zarva mare-n Cotroceni/Ca pe turci, la Calugareni !
Leon CHIRILA
Ca tara piere si baba se piaptana o spun a nu stiu cata oara referindu-ma, fireste, la atotputernicii tarii preocupati, precum banuiti, mai mult de probleme total anacronice cu viata romanilor. Aproape sapte ceasuri batute pe muchie, forul suprem de aparare a tarii – CSAT, cum il stie toata lumea – a batut apa-n piua pentru vreo sase proiecte de legi pe care, intre altele, nici nu are cum sa le promoveze – pentru ca nu-i da voie Consti-tutia. Dar s-au strans la vorbe – ca sa nu spun cearta – presedinte si premier, ministri si sefi de servicii secrete si toti cei care pot da ordine in tara asta ca lucrurile sa se desfasoare normal. Voroveala lor s-a desfasurat cu atata aplomb si patima de parca ar fi dat turcii in tara si nu… apele ! Caci, la 60 de kilometri de Bucuresti – ca sa luam cea mai mica distanta dintre Cotroceni si dezastru – si pe toata lungimea fluviului care ne margineste pe sute de kilometri, apele Dunarii faceau ravagii mai ceva ca pe vremurile invaziilor ieniceresti. Case si poduri luate de ape, drumuri inundate si avariate, terenuri intinse pe mii de hectare acoperite de ape, diguri de protectie rupte, iar pe deasupra – si ceea ce este cel mai important – oameni sinistrati ! Toate acestea nu erau importante, nu determinau nici cel mai mic interes mai marilor tarii desi, cum veti vedea, aveau in ordinea de zi a… disputelor politicianiste si sistemul national de management al crizelor. Oare pentru ei, pentru seful statului si pentru premier, pentru toti cei din jurul lor cu functii bine platite din banii celor luati de ape, faptul ca atata lume din tara asta se lupta cu apele, ca sufera si se roaga sa scape cu viata din valtori, nu inseamna chiar nimic ? Cum ii rabda inima sa se ocupe de statutul ofiterilor de informatii, de legile SIE si SRI, cand principalul dusman si unic in aceste zile, dar foarte perfid – apa – nu trebuie studiata cu ser-viciile speciale ?! Toate informatiile care, suntem siguri, ajung pe birourile sefilor, arata prapadul facut de ape, durerile oamenilor si impun, fara nici un dubiu, masuri dintre cele mai ferme, neintarziate, pentru ca, s-a vazut, apa nu-l asteapta pe ministrul Mediului sa se gandeasca unde face bresa controlata intr-un dig pentru a mai inmuia taria apelor. Cand veneau turcii – ca de-aceea am inceput aceste randuri cu referire la ei – se trageau clopotele, se faceau focuri pe inaltimi, se trimiteau solii in toate van-turile ca oamenii sa fie avizati si sa-si ia masurile de rigoa-re. Numai noi, in anul de gratie 2006 – dupa un alt an in care inundatiile ne-au luat ca din oala – ne intrecem, ore in sir, care-i mai tare de gura, care este mai destept in a cunoaste Constitutia europeana (?!?), care are sau nu dreptate; dar nu la mal de apa, ci pe Dealul Cotrocenilor !
Paziti bine, mancati si bauti bine, puteau sa-si prelungeasca disputa politicianista pe teme de aparare si securitatea tarii inca multe alte zile, ca doar nu dadeau turcii ! Apele rupeau pamantul, distrugeau bunuri, inun-dau totul, ceea ce pentru ei nu inseamna pericol. Lupta politica are, pentru ei, cu totul alte motivatii si, dupa min-tea lor, ar continua-o chiar daca apa le-ar ajunge la gat, desi inversunarea – aidoma in vremurile invaziilor oto-mane – ar fi, in aceste zile, demna de cauze mai bune ! Domnilor, treziti-va ! Au venit… apele !
