Consiliul Judetean Prahova s-a pricopsit cu terenul si activele fostei unitati militare Ciuperceasca, de langa Baicoi. In urma restructurarii activitatii Ministerului Apararii, unitatea a ramas fara activitate si a fost predata CJ, sa faca ce doreste de cuviinta acolo. Inca nu s-a luat o decizie asupra destinatiei pe care o va avea fosta unitate, insa suprafata de 45 de hectare de teren, inconjurata de padure, este numai buna, in opinia conducerii Consiliului Judetean, pentru construirea unui cartier rezidential. Singurele impedimente sunt absenta alimentarii cu gaze naturale si prezenta pe suprafata respectiva de teren a unor hale de tip industrial – care s-ar potrivi ca nuca in perete cu vilele ce ar urma sa se construiasca in zona. Daca pentru cea de-a doua problema solutia gasita de administratie ar fi transformarea lor in sali de sport si de spectacole, in ceea ce priveste alimentarea cu gaze, totul depinde de strategia de investitii a Petrom, care are o conducta magistrala ce trece prin zona si s-ar putea face bransarea locuintelor la aceasta.
Mihai CIOBANU