
„Pe Valea Dorului se va schia pana la finele lunii mai”
Desi numeroase partii de pe Valea Prahovei au fost inchise, primavara intrandu-si deja in rol, schiorii pot gasi, totusi, zone in care mai pot practica sportul preferat. Cu o conditie. Sa mearga direct la Sinaia, acolo unde – luna trecuta – a nins din belsug, astfel incat nametii ating chiar si acum niveluri record, iar temperaturile negative au impiedicat topirea lor. „Pe platou si pe vai, sunt locuri unde omatul are 7 metri grosime. Dar si pe partii zapada se mentine foarte bine. Anticipam ca se va putea schia, in special pe Valea Dorului, inca o luna si jumatate din acest moment”, ne-au declarat, ieri, lucratorii Statiei Meteo OMU. Cu alte cuvinte, pana la finele lunii mai !
Pe de alta parte, meteorologii avertizeaza asupra posibilitatii declansarii unor avalanse: „O usoara incalzire a vremii a facut ca straturile de zapada sa fie instabile. De aceea, sfatuim schiorii sa foloseasca doar partiile cunoscute. Cel mai mare pericol este pe vai”.
I.MAXIM














