Luiza Radulescu Pintilie
O fetita, cu nevinovati ochi albastri – tinuta in cusca. Un baiat care ar fi trebuit sa termine scoala primara legat cu lant. Un altul, de cativa anisori, crescut de un tata alcoolic si o mama depravata. Un prunc nevinovat, lepadat in gradina, caruia cainele i-a mancat manutele si un piciorus. Astfel de imagini au ingrozit o Romanie intreaga numai in cateva saptamani. Au fost mult mai multe cele de care s-a auzit in ultimii ani si ne temem ca vor fi fiind si mai multe cele nedescoperite inca. Statistica Ministerului Sanatatii arata ca numai in 2004 s-au inregistrat peste 2000 de nasteri la domiciliu. Iar de atunci, tendinta este in evidenta crestere. In mileniul al III-lea, se naste ca pe vremea bunicilor, fara nicio asistenta medicala. Mai grav de atat, se constata o crestere alarmanta a numarului avorturilor provocate cu frunze de leandru si tot felul de balarii ucigatoare. Si nu este vorba numai despre femei care au vazut cu propriii lor ochi cum strabunicile, bunicile si mamele lor au nascut in batatura, ci despre tinere, care au o bruma de carte si chiar mai mult de atat, si se plang ca nu au bani pentru avort intr-un cabinet specializat. Isi risca viata, iar pentru unele dintre ele nu se mai poate face nimic. Multe dintre ele lasa alti copii in urma, blestemati sa creasca fara mama. De altfel, nici nu mai stim daca acesta este cel mai mare blestem, ori acela ca oameni care se pretind a fi parinti toarna prunci pe banda, convinsi ca unde mananca cinci, mai poate manca si al… zecelea. Apoi, luna de luna, se imbata din alocatia pe care le-o da statul sa-i creasca. Orfelinatele sunt si ele pline de prunci abandonati, strazile – de copii trimisi la cersit si puscariile – de talhari si criminali a caror vina trebuie cautata si in inconstienta, in depravarea, in mizeria morala si materiala a celor care i-au adus pe lume. Nu se poate ca in anul 2006 sa vezi imaginile socante ale unor copii tinuti, de propriii parinti, in cusca ori in lanturi precum animalele. Peste toate acestea, de-a dreptul aberant, legea stabileste ca e nevoie de acordul acestora ca autoritatile sa intervina si sa puna capat cosmarului pe care il traiesc suflete fara vreo vina. Devenind complicea celor care nu merita sa fie numiti oameni, daramite parinti. Se vorbeste frumos, prin simpozioane si conferinte, ori pe la televizor, despre drepturile copilului, despre integrarea europeana. Decat sa se toace fonduri importante pe astfel de lucruri, mai bine s-ar face ceva concret, astfel incat sa nu mai fie omorati atatia prunci in burta femeilor, ori, sa traiasca apoi o viata mai rea decat moartea.
