Ceaiurile preparate din lemn dulce ajuta la vindecarea ulcerelor, in timp ce radacinile sub forma de betisoare din aceeasi planta – la prevenirea cariilor. Radacinile se zdrobesc, se fierb si din lichidul care se evapora se fac solutii, pudre si tablete folosite ca medicamente. Radacinile sunt vandute si sub forma de betisoare, care pot fi mestecate crude, fiind benefice pentru dinti si gingii. Dulceata acestei plante se datoreaza prezentei glicirizinei, un compus de 50 de ori mai dulce decat zaharul. Unii compusi ajuta la vindecarea ulcerelor prin protejarea mucoasei gastrice, de aceea planta a fost incorporata in unele medicamente antiulceroase. Lemnul dulce mai are proprietati anticancerigene si antivirale. Expectorantele din aceasta planta trateaza tusea, lemnul dulce fiind utilizat si in cazul bronsitei.
IFOMEDICA
CERTIFICATE. Primele certificate medicale securizate, imposibil de falsificat, vor fi eliberate de medici, din aceasta luna. Deja Imprimeria Nationala a livrat prima transa de 20.000 de carnete, cu peste un milion de certificate pentru concedii medicale. Formularele cu regim special se tiparesc pe hartie cu elemente de securitate, in functie de comenzile Caselor de Asigurari de Sanatate, care le gestioneaza. Potrivit estimarilor realizate de CNAS, medicii vor primi 7,5 milioane de formulare securizate pe an.
PROSTITUTIE. Peste jumatate dintre prostituate incep practicarea acestei ”meserii” inainte de a implini varsta de 18 ani, releva un studiu al Asociatiei Romane Anti-SIDA (ARAS). Numai 20% au declarat ca folosesc prezervativul, in conditiile in care peste 90% au auzit despre HIV/SIDA si celelalte boli cu transmitere sexuala. Peste jumatate dintre prostituatele intervievate au spus ca au prezentat simptomele unor infectii cu transmitere sexuala, dar, dintre acestea, noua la suta au declarat ca nu s-au tratat niciodata si aproape 15% s-au tratat singure.














