Pesemne diavolul si-a bagat coada, tulburand, din nou, relatiile dintre slujitorii lui Dumnezeu de la Manastirea Turnu, din comuna Targsoru Vechi, si cei ai Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie Prahova. Conflictul este mai vechi si a aparut, in 1997, o data cu cererea de revendicare a unui teren formulata de Biserica Ortodoxa Romana in vederea infiintarii unei manastiri. Terenul nu era unul oarecare, ci exact cel pe care, de o jumatate de secol, functioneaza una dintre cele mai mari rezervatii arheologice din tara. In anul 2000, dupa ce au fost parcurse toate procedurile de judecata dar si caile de atac, instanta s-a pronuntat, potrivit precizarilor pe care ni le-a facut directorul adjunct al Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie Prahova, arheolog Dan Lichiardopol, in favoarea bisericii. Drept urmare, dintr-o suprafata totala de aproximativ 17 hectare, trei sferturi, reprezentand 12, 7 hectare , au revenit Manastirii Turnu – reinfiintata intr-o biserica ridicata , in anul 1672, de Antonie Voda si restaurata, prin lucrari ce au durat aproape opt ani, cu bani de la Ministerul Culturii. Celelalte patru hectare de teren au ramas in administrarea Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie, fiind preluate de la Primaria Targsoru Vechi. Astfel, gardul despartitor al celor doua proprietati a lasat pe terenul preluat de biserica ruinele unui important castru roman si ale unor reprezentative monumente medievale, zidurile unuia dintre marile targuri din Tara Romaneasca, vestigii ale Curtii Domnesti din secolele XIV-XVII, si ale unor vechi lacasuri de cult. Dar si cladirile administrative ale santierului arheologic, unde mai era mult de cercetat si, cu siguranta, de descoperit. Mai mult decat atat, e vorba despre un depozit in care se afla peste 1.200 de piese de certa valoare, incluse in patrimoniul national. Care au fost aduse la lumina prin munca a doua generatii de arheologi si cu fonduri mai mult decat importante. Prin buna intelegere, arheologii au putut intra, pana in toamna trecuta, pe terenul manastirii si continua cercetarile, existand acordul comun pentru parafarea unui protocol oficial de colaborare. Numai ca…
„Ordin de sus, de la Patriarhie” (?!)
Daca s-a judecat sau nu s-a judecat corect , in instanta , intreaga cauza si cine este vinovat ca, din cele doua dosare de 20 de cm grosime fiecare, prezentate in justitie – dupa cum sustine tot directorul Lichiardopol – nu s-a inteles ca in discutie nu este un teren oarecare, ci unul care musteste de istorie si cultura nationala, nu este rostul nostru sa ne pronuntam. Cert este ca voite sau nevoite, interesate sau nu, confuziile si scaparile hotararii judecatoresti, dar si comportamentul unor slujitori ai lui Dumnezeu care se cred, poate, mai presus de lege au lasat loc unei situatii care nu este numai de neacceptat, ci, mai ales, trebuie urgent indreptata. Fiindca nimeni nu este stat in stat si nici macar Ministerul Culturii, devenit si al Cultelor, nu ar trebui sa lase loc, in nici un fel, invrajbirii intre cele doua institutii pe care le pastoreste.
Fara nici o minima instiintare prealabila, calugarii s-au apucat sa demoleze, in ultimele zile, acoperisul si peretii unuia dintre spatiile apartinand bazei de cercetare arheologica (in foto). Un maldar de lucruri se afla ieri transferat dincolo de gard si la urechile paznicilor care reprezinta muzeul au ajuns inclusiv amenintarile potrivit carora ar urma chiar depozitul. De la un calugar in varsta am retinut ca totul ar fi pornit „de sus, de la un ordin venit de la Patriarhie”, ca sa se faca un parc”. Intr-o zona in care se afla una dintre putinele si reprezentativele curti domnesti, avand insa, in plus decat cele de la Bucuresti, Targoviste sau Gherghita faptul ca nu s-au pierdut sub zidirile noilor epoci. De unde au luat drumul muzeului obiecte de mare valoare stiintifica, gasindu-se aici, printre altele, vase de sticla foarte scumpa care rar se gaseau in afara granitelor Imperiului Roman.
Blestem in usa bisericii
Sunt acestea doar cateva dintre argumentele care ne-au determinat demersul de a afla explicatii ale celor care conduc manastirea. La usa sfantului lacas ne-a intampinat – stupoare !- un…”Blestem de la 1700″, in care se facea vorbire despre „afurisirea celor care fac pagube obiceiurilor manastiresti, iar la staretie – un caine. Cei cativa calugari pe care i-am gasit au refuzat sa vorbeasca, pretinzand ca am incalcat o proprietate privata. Dar de cand este un sfant lacas proprietate privata ?!
Intr-un tarziu, monahul Petru a incercat sa ne convinga ca staretul e plecat cu treburi, si ca, din cate stie el, demolarea s-ar fi facut pentru ca s-a infiltrat apa si s-a dorit ca lucrurile arheologilor sa fie protejate (!). Ca un blestem nu are ce cauta in usa unei biserici a fost pana la urma de acord, dar ne-a indemnat sa vedem ca acolo scrie si de binecuvantarea cuvenita celor care ajuta biserica . Si pentru ca nu l-am gasit pe staret a fost de parere ca tot noi purtam vina, fiindca nu am anuntat din timp.
Ar fi multe de comentat. La cat de grave sunt lucrurile, nadajduim doar ca nu vor ajunge pana intr-acolo incat vreun calugar mai fara de frica de Dumnezeu, ori sub pretextul cine stie carui alt „ordin de sus”, sa darame ori sa dea foc depozitului amintit. Cui si la ce i-ar folosi atunci regretul si implicarea tardiva a institutiilor care au datoria sa intervina neintarziat ?! Sa introneze legea, s-o corecteze acolo unde este croita stramb ori inteleasa stramb. De altfel, prefectul Corneliu Popescu ne-a asigurat ca va dispune chiar de astazi o cercetare asupra situatiei. O asteptam ! La randul sau, preotul Gheorghe Lazar, protoiereu al Protoieriei Ploiesti – in cadrul careia se regaseste, ca parte integranta, si Manastirea Turnu – ne-a marturisit, aseara, ca este intristat de cele ce a auzit: „Sunt mahnit cu atat mai mult cu cat am pus umarul pentru reactivarea acestui sfant lacas la 1 iunie 1997 si impartasesc, intru totul, ideea Prefericitului nostru Parinte Patriarh Teoctist care a indemnat, inca de atunci, sa fie o buna colaborare intre vietuitorii manastirii si arheologi. Voi cerceta, de aceea, si eu, sa aflu de ce a aparut o astfel de neintelegere”.
L.R.
