Leon CHIRILA
Sarbatoarea Pastelui – cea mai mare intre sarbatorile crestinilor – ne face, ca de fiecare data, altfel decat suntem si ne manifestam de obicei. Iubirea, bunatatea, frumusetea, armonia, intelegerea, speranta sunt mai evidente de la mic, la mare, si ne dau, se pare, o alta infatisare, mai blanda, mai abordabila. Ma gandesc, astfel, sa exprim o alta opinie – in nici un caz sa-l contrazic – fata de cel care, in versuri de profunda sensibilitate, a dat iubirii o anume fragilitate si o existenta incerta: „Iubire, bibelou de portelan / Obiect cu existenta efemera…” (Minulescu). Sfintele Pasti, ca si Craciunul, Anul Nou, sarbatorile onomastice ori cele aniversare ne demonstreaza astfel, ca, totusi, ceea ce este mai nobil in noi – iubirea, bunatatea, frumusetea, intelegerea, speranta – nu ramane uitat pe o etajera prafuita, vetusta, ci se manifesta, mai mult sau mai putin – dar spre lauda tuturor – de pe acelasi palier al sufletului nostru in care a incoltit si a sporit candva.
Bibeloul de portelan – prin care simbolizam acele inefabile sentimente umane – isi pierde, in aceste conditii, fragilitatea si efemeritatea din versurile poetului pentru ca, iata, reusim, macar pentru cateva momente, in ceas de sarbatoare, sa ne luminam la minte si la infatisare. Cred ca fiecare dintre noi iese, astfel, din carapacea atator greutati si vicisitudini la care suntem supusi (lipsuri materiale, boli, somaj, locuri de munca etc.), din paienjenisul de confruntari, divergente si competitii – care, in loc sa genereze progresul, pe care il presupune dialectica, ne tin pe loc sau, mai grav, ne dau inapoi – sau din nesfarsitul si tot mai epuizantul stres cotidian. Cred, deci, ca la vremea Sfintelor Pasti – ca si in celelalte sarbatori – „efemerul” bibelou de portelan reinvie in mintea si in inima noastra pentru a ne face mai buni, mai intelepti, mai curati, mai increzatori, conturandu-i-se astfel, o alta calitate si anume perenitatea, daca vreti, nemurirea. Sa-l respectam asadar, sa-i dam atentia cuvenita si sa ne indreptam, mai des, privirea si gandul spre el, oricat de afundat ar fi in vreun ungher al sufletului ori inimii noastre. Simbolurile sale nu neaparat poetice – iubirea, bunatatea, frumusetea, intelegerea, speranta – ne pot ajuta sa iesim mai usor din valtorile vietii si sa ne oferim – noua insine si celor din jur – momente mai destinse, mai usor de depasit, mai facile in tot ceea ce intreprindem. Si-atunci, probabil, vom avea sarbatori mai in fiecare zi.
