Conditiile de eligibilitate favorizeaza firmele locale

Bataia pe putinele loturi de teren, ramase nefolosite pe raza orasului Sinaia, este mai mare ca oricand. Dupa un investitor cipriot, care a dat 150.000 de euro doar ca sa fie vecin cu Hotelul International, si alte persoane fizice sau juridice s-au aratat interesate de achizitionarea unor suprafete. Intuind ca ar putea face bani frumosi, administratia statiunii a gasit si o destinatie precisa pentru un teren pe care are de gand sa-l scoata la licitatie publica deschisa. Prin hotarare de Consiliu Local, 850 mp situati pe principalul bulevard (Carol I) vor fi concesionati unei firme care se angajeaza sa construiasca o parcare supraetajata. Intentia este buna, numai ca daca analizezi conditiile de eligibilitate stabilite de organizatorul licitatiei (CL Sinaia) observi ca sunt favorizate firmele din statiune. Acestea primesc, din start, un punctaj dublu (100 pct) fata de societatile care au sediul social in alte localitati din tara (50 pct), iar ponderea acestui criteriu este de 35 la suta. Cu alte cuvinte, mai bine de o treime din nota finala de evaluare se decide doar pe un asemenea algoritm, ceea ce-i mai mult decat ciudat. Ca exemplu, pretul oferit de participantii la licitatie insumeaza tot 100 de puncte, dar ponderea in nota de evaluare este de numai 15 la suta.
Un alt ajutor dat firmelor locale consta in faptul ca unul dintre criteriile de eligibilitate prevede ca „Valoarea investitiei facuta in ultimii 5 ani in Sinaia are un punctaj de 100 de puncte, iar ponderea este de 10 la suta”. Asadar, avem un sfat pentru investitorii care nu sunt din statiune: pierdeti timpul daca veti participa la licitatie !
In plus, nu putem sa nu observam ca niciunde nu se precizeaza cate etaje va avea cladirea respectiva si daca toate vor avea aceeasi destinatie. O scapare care lasa posibilitatea viitorului castigator al licitatiei de a face parcare pe un singur nivel si camere de hotel pe urmatoarele nu se stie cate…
Iulian MAXIM