* In doua zile, zece case au luat-o din loc

Alunecari de teren necontrolabile in Prahova. La Boldesti – Scaeni, in doua zile, o falie a plecat de sub trei case, antrenand o imensitate de pamant spre vale, intr-un proces imposibil de stapanit. Argila a retezat terenul de sub o vila, iar alaturi, un imobil mai modest nu mai are nici o garantie ca va ramane in picioare. O alta locuinta este deja izolata. Alte cateva, la marginea faliei, nu sunt nici ele sigure ca vor scapa. Cratere intregi s-au cascat in pamant, in josul lor. Peste tot musteste apa. Si la Ceptura lucrurile s-au agravat. La Soimesti, sapte case sunt avariate, dar oamenii au refuzat sa-si paraseasca gospodariile. Primarul D. Constantinescu crede ca versantii cad din cauza extractiilor de petrol. La Ceptura de Sus, unde e clintita din loc o casa, se manifesta un alt fenomen, de surpare a pamantului, pus pe seama exploatarii miniere din zona. „E ceva bizar. Intra pamantul in pamant, sa zic asa. Cred ca el cade in galeriile subterane”, spunea primarul. La Varbilau si Slanic alunecarile de teren s-au accentuat. In general intreaga zona de deal si de munte e instabila, mai ales acolo unde niciodata n-au fost efectuate lucrari de imbunatatiri funciare. Cat despre puterea autoritatilor locale de a interveni, acolo unde sunt afectate casele, ea este limitata. Oamenilor li se ofera spatii provizorii de cazare si punct. De exemplu, o familie din Seciu, a carei casa este crapata – se vede afara prin deschizatura din perete – a cerut la Primarie un teren, pentru o noua locuinta, si nici astazi nu i s-a atribuit. Singurul ajutor a constat in 10 saci cu ciment…
Situatia nu este mai roza nici in Comuna Telega, unde deplasarea pamantului genereaza pagube de sute de milioane de lei. In zona Plaiulet a satului Doftana, de pilda, o alunecare de teren inceputa cu ceva timp in urma s-a accentuat afectand astfel un imobil in care locuiesc trei familii cu un total de noua persoane. Oamenii privesc ingroziti cum structura de rezistenta a casei lor – fundatia, peretii – s-a deplasat si cu o jumatate de metru, in timp ce usile si ferestrele nu se mai inchid. Necazul este similar si la doua anexe gospodaresti, paguba evaluata si raportata la Prefectura fiind de 25.000 RON (250 milioane de lei vechi).
Alaturi, in satul Melicesti, pamantul a luat-o la vale antrenand si circa 150 de metri din drumul comunal – DC 5. Si parca paguba nu era suficienta – peste 300 milioane de lei, deplasarea pamantului a mai afectat si o locuinta sub care „a sapat” un crater adanc de 1,5 metri. Ca urmare, s-a luat masura evacuarii celor 6 persoane care locuiesc acolo si care s-au ales, deocamdata, cu pagube de 150.000.000 de lei.
Maria B., Leon C, Florin N.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentSpecialistii avertizeaza:
Articolul următorINTERVIUL ZILEI