Muzica de… mahala
Fara numar – ca sa parafrazam zicerea manelistilor in voga – sunt surprizele selectiilor nationale pentru Eurovision ! Cele doua semifinale si confruntarea decisiva a editiei abia incheiate au permis, cui a vrut – si cui nu a vrut – sa se dea in spectacol. Cantareti favoriti si debutanti au falsat, prezentatoarea a sclipit la capitolul dezacorduri, iar transparenta dezbaterilor de dupa anuntarea rezultatelor s-a transformat intr-o penibila ridicare de poale orchestrata de autovictimizatele gemene Indiggo. Cum nu ati auzit de ele? Le stie o Germanie intreaga, si dumneavoastra vi se pare normal sa nu se autosesizeze politia si presedintele Basescu de nedreptatea ce li s-a facut lor si mamei lor, care sustine ca le impresariaza, plus celor care, chipurile, au fost impiedicati sa le voteze ?! Nu v-au convins tupeul si insistenta cu care, intr-un balci total, au pretins ca le sustin cauza ziaristi de la Bild care apreciaza la adevarata valoare piesa si compozitorul ei, un ex-membru al trupei Modern Talking? Fiti sinceri, nu v-a ramas in cap refrenul „Be my boyfriend” si nu va vine sa-l cantati sprintar cu tot necazul iernii care s-a intors exact acum de Martisor ?
In sfarsit, sa ne… tornero la concursul in sine. Bine ar fi ca o clasare onorabila la Atena a lui Mihai Traistariu sa ne faca sa uitam scandalul dambovitean cu care suntem atat de obisnuiti. Si mai bine ar fi daca aceia care ar trebui sa aiba urechi de auzit ar fi inteles, macar in clipele in care au… tacut revoltatele de la Indiggo, cam care este nivelul muzicii romanesti actuale. „Voci adevarate” cum a recunoscut onoratul juriu. Ori voci „numaru unu”, cum a zis Costi Ionita, alias Umberto Tomassi, improvizand, pe loc, o cantare in stil manea. Ca doar rimeaza cu… mahala. Si chiar cu Eurovision, cand nu gasesti alta rima !
Luiza RADULESCU PINTILIE
