In noaptea de vineri spre sambata, locatarii din zona de Nord a Ploiestiului (str. Catinei, Nalbei, Romanitei, Cameliei) s-au trezit fara ton la telefoane, chit ca erau in regula cu plata facturii. Iar la lumina zilei, abonatii – in numar de peste 500 – au constatat ca au fost taiate si furate pur si simplu cablurile ! 15 metri de pe un bloc, alti vreo 12m de pe altul, si uite-asa s-a ajuns la peste 60 de metri de „fir” disparut. Acum, pentru o firma cum este Romtelecom n-ar fi mare paguba cateva zeci de metri, insa, dupa cum ne-a precizat ing. Dumitru Patrascu- sef Sector centru Prahova, din cadrul Directiei de Telecomunicatii, „lucrarile vor dura cel putin pana maine (n.n. – astazi), fiindca trebuie sa inlocuim nu doar portiunile sectionate, ci intreg circuitul”. Conform interlocutorului nostru, sunt necesari aproximativ 350 de metri de cablu pentru repunerea in functiune a circuitului telefonic. La cat se ridica valoarea pagubei, inca nu se stie, intrucat devizul urmeaza sa fie intocmit.
Cat priveste autorii furtului, acestia nu au fost inca identificati, insa, conform celor afirmate de catre seful Politiei Ploiesti, Viorel Dosaru, „exista deja un cerc de suspecti si sper ca-i vom prinde cat mai repede”.
Ramane acum de vazut cine-i mai operativ: politia – in a pune mana pe hoti, sau Romtelecom – in a-i reconecta pe abonati…
(F.T.)














