Proprietatile terapeutice ale ceaiului verde. Originar din Asia, ceaiul verde este cunoscut in intreaga lume pentru proprietatile sale terapeutice. Unii specialisti sustin chiar ca acesta reduce riscul cancerului, in special pe cel al cancerului de stomac si colon.
Ceaiul verde este utilizat de foarte multa lume pentru combaterea eficienta a efectelor imbatranirii, fiind folosit ca ingredient principal in compozitia celor mai noi creme de fata impotriva ridurilor si lotiuni pentru corp. El ajuta pielea sa se apere de factorii nocivi din mediu, de excesul de raze solare si lupta in acelasi timp impotriva radicalilor liberi. Efectul diuretic si detoxifiant este, de asemenea, un alt motiv pentru care acest ceai este foarte popular. Atunci cand este baut cu regularitate, el mentine si nivelul scazut al trigliceridelor si al colesterolului.Datorita faptului ca in continutul ceaiului verde se afla o substanta numita fluorina, care ajuta la mentinerea sanatatii dintilor, consumul zilnic al unei cesti cu aceasta bautura determina scaderea la jumatate a riscului aparitiei cariilor.
Un alt efect binecunoscut al ceaiului verde este cel laxativ, fiind recomandat de medici in constipatia cronica. Desi are un continut mult mai scazut de teina decat ceaiul negru, ceaiul verde are efect energizant si este utilizat in tratarea oboselii cronice. Este mai de efect decat cafeaua si se pare ca are ca efect si cresterea capacitatii de concentrare.
Pentru a prepara o infuzie de ceai verde, sunt necesare un litru de apa si o lingurita de ceai verde, frunze. Se lasa apa la fiert si atunci cand incepe sa clocoteasca, se ia de pe foc si se adauga ceaiul verde. Se lasa la infuzat timp de 10 minute, dar nu mai mult de atat, deoarece concentratia prea mare de teina poate avea efecte toxice. Daca nu suportati gustul puternic al ceaiului, puteti adauga doua lingurite de miere si o felie de lamaie la fiecare cana de ceai verde.
INFOMEDICA
Interactiunea sucului de grepfrut cu anumite medicamente poate avea efecte negative, in special la nivelul rinichilor sau poate fi chiar fatala sustin specialistii. O femeie care ia anticonceptionale si, totodata, bea mult suc de grepfrut poate ramane insarcinata pentru ca acest suc anihileaza efectul pilulelor. Nu este indicat sa combinati sucul de grepfrut nici cu antidepresivele, antibioticele si medicamentele pentru boli cardiovasculare. O persoana care ia antidepresive, daca mai adauga si grepfrut in cantitati mai mari poate sa simta ca are prea putina sau prea multa energie, in functie de medicamentele luate. Combinandu-l cu antibiotice va puteti trezi cu diaree sau puteti lungi boala pentru ca antibioticele isi vor diminua efectul. Medicamentele pentru inima nu-si mai fac efectul, tensiunea ramane tot ridicata si ritmul batailor inimii – neregulat. Pentru cei care adora sucul de grepfrut, care este mai concentrat in substante decat este fructul in sine, este recomandat sa se abtina de a-l consuma pe parcursul tratamentului. Un bolnav, care a luat medicamente pentru scaderea nivelului colesterolului si a baut 2-3 pahare de suc de grepfrut pe zi, a decedat dupa doua luni. Medicii incearca sa atraga atentia asupra evitarii combinarii grepfrutului cu medicamente, mai ales ca in multe diete de slabire grepfrutul este indicat in cantitati mari.
* Pagina realizata deLuiza RADULESCU PINTILIE, Graziella CHITU, Ana-Maria VALUTA














