Dai in doi si tipa… Romania
Luiza RADULESCU PINTILIE
Ceea ce pentru Adrian Nastase si D.I.Popescu este,in aceste zile, un fel de test asupra prietenilor si dusmanilor, pentru Romania are miza mult mai mare. Aflat in pericolul de a fi debarcat de pe corabia PSD-ista, presedintelui Camerei Deputatilor i-au aruncat deja cate un posibil colac de salvare vreo doua filiale din tara. Daca Romaniei i se va inchide,insa, in nas, usa aderarii in ianuarie 2007, nu prea mai vedem cand i s-ar mai putea deschide. Este de-a dreptul o nebunie sa se sacrifice viitorul si aderarea tarii, ne-a avertizat ieri chiar si vicepresedintele Comisiei Europene, Franco Frattini, si ar fi bine sa priceapa acest semnal toti cei care pretind binele acestei tari. Ceea ce se intampla cu cei doi amenintati cu excluderea ramane, pana la urma, o problema de partid. Si la acel nivel ar trebui sa se lamureasca, cat mai repede posibil, fie ca este vorba despre o demitere, o… sugerata demisie sau o contrapartida amenintatoare cu dosare scoase din apele tulburi ale acvariului care nu le place, deloc, oficialilor europeni. A transforma lupta anticoruptie doar intr-un spectacol mediatic transmis la ore de maxima audienta, a impinge pe altarul ei vanatoarea de vrajitoare si apoi a cadea intr-un periculos consens de teama ca roata se poate oricand invarti – cum s-a intamplat la noi cand cu DNA-ul si cu perchezitiile – iata un semnal care trece dincolo de granita Parlamentului si a culiselor de partid. Intalnindu-se in cel mai defavorabil mod pentru noi cu verdictul care se poate pune, cu mare usurinta, si asupra justitiei romanesti incurcate in propriile ite procedurale si prea grabite sa-i aresteze pe unii dupa ce i-a tot facut scapati pe altii. Maine-poimaine trece jumatate din acest ultim an inaintea doritei date a aderarii si daca este sa adunam ceea ce s-a facut, in mod serios si responsabil, pentru aceasta, vom constata ca nu prea avem dupa ce sa punem semnul plus. Politicienii, guvernantii, responsabilii din administratie au fost prea ocupati, in ultima vreme, cu scandaluri de rasunet, cu detectivistice cautari de matusi si termopane, si chiar cu inghionteli in aula parlamentara ca sa le mai stea gandul la rostul pentru care au fost alesi si toaca bani publici. Acum, ca sa fim drepti, au mai avut si zile in care i-au trecut toate apele dezbatand si votand legi dintre cele mai importante. Cum ar fi pensiile de zeci de milioane de la incheierea mandatului parlamentar!