Dragi cititori,
Acest spatiu de pagina va apartine. Aici isi vor gasi loc punctele dumneavoastra de vedere in legatura cu ceea ce va framanta, va nemultumeste, va ingrijoreaza, ati dori schimbat sau credeti ca merita apreciat.
Costuri mari pentru salarii prea mici
Zaharul nu se scumpise! In rest, cred ca au luat-o razna toate: intretinere, utilitati, mancare, transporturi si chiar unele medicamente, de bine ce s-a anuntat cu mare tam-tam ieftinirea lor. Pe zi ce trece sunt tot mai revoltata de politica economica a guvernantilor, de lipsa lor de intelegere pentru noi, oamenii simpli, care supravietuim din pensii sau salarii mici. La toate scumpirile, apar si explicatiile guvernantilor, invariabil aceleasi, alinierea pretului la cel european. Lasand la o parte cazurile, deloc putine, in care preturile din magazinele romanesti sunt mult mai mari, chiar exagerate, fata de cele din restul Europei, ma intreb daca guvernantii nostri nu au gresit ordinea. N-ar trebui intai sa alinieze pensiile si salariile noastre la cele ale tarilor europene dezvoltate, si abia apoi preturile?
Maria Apostolache, Cartier 9 Mai, Ploiesti

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentIorgovan, dat afara din PSD
Articolul următorDEGETUL PE RANA