” Una din cinci persoane are nevoie de consiliere psihologica”
Interviu cu Elena Laurentia Marcu, presedinte al Colegiului Psihologilor, Filiala Prahova
– Cum comentati opiniile potrivit carora, de psiholog au nevoie doar cei care au probleme psihice grave si faptul ca de aici intervin rusinea si teama de a se adresa acestora ?
– Aceasta conceptie o au mai mult cei de peste 40 de ani. Ei sunt tributari perioadei anilor ’70-’80, cand nu existau informatii despre domeniul psihologic. Am constatat ca tinerii sunt foarte deschisi sa stea de vorba cu cineva. Din pacate, schimbarile sociale, istorice, economice si cele pe care le atrage dezvoltarea extraordinara a tehnicii fac ca viata sa fie foarte solicitanta. Ea supune populatia activa, si mai ales tinerii, la eforturi de adaptare mult prea rapide si la stari de incordare. De aceea psihologii vorbesc in prezent despre ” nevrotici normali”, care pot fi ajutati prin consiliere psihologica. Specialistii de la Institutul International de Sanatate Mintala apreciaza ca din 2007, in tarile UE, una din cinci persoane va avea nevoie de acest tip de consiliere.
– Cum se va ajunge in aceasta situatie ?
– Din cauza factorilor economici. Multe unitati economice vor fi nevoite sa faca fata anumitor standarde productive. Altfel vor disparea, iar oamenii vor deveni someri, vor trebui sa se recalifice. Pe de alta parte, multi parinti au plecat deja in Spania sa munceasca. Sunt sate intregi de copii singuri carora le este greu sa inteleaga ca familiile lor au plecat pentru a castiga bani. Ei au fost lipsiti de protectie afectiva. De aceea, se pot dezvolta, mai tarziu, personalitati caracterizate prin retragere din lume si neincredere in ceilalti.
– In ce situatii este indicat ca o persoana sa ceara sfatul unui psiholog?
– In general, acest lucru ajuta parintii, in special mamele, pentru a invata cum sa-si educe copiii si cum sa se poarte cu ei din primii ani de viata. De aceea, cred ca ar fi benefic daca proaspetele mamici ar beneficia nu numai de educatie sanitara, ci si psihologica. De altfel, educatia si comportamentul parintilor fata de copii ar fi bine sa fie acompaniate permanent de sfatul specialistului. In adolescenta, de exemplu, ce reprezinta un mare prag in viata, o perioada cu multe cautari si multe vulnerabilitati de structurare a personalitatii, este nevoie cate-goric de ajutor profesional. Deja unii tineri cauta un psiholog fara a fi indrumati de cineva catre acesta.
Orice perioada de varsta reclama necesitatea unui sfat de specialitate, deoarece de-a lungul vietii trebuie sa facem fata unor evenimente traumatizante, ce creeaza stari emotionale negative. Psihologul ajuta ca aceste emotii sa nu fie disfunctionale si sa nu determine un comportament dezadaptiv. Mai precis, persoana sa nu ramana cantonata perioade lungi din viata in aceste stari emotionale si sa se adapteze foarte greu la viata. Unii sunt mai puternici, altii mai vulnerabili, iar un psiholog ii invata cum sa constientizeze acel eveniment si sa treaca peste el. Acest lucru se realizeaza prin flexibilizarea gandirii, adica ajutand omul sa nu mai gandeasca in termeni absolutisti, ca „trebuie”, ” este bine” sau „este rau”. Daca cineva gandeste in termenii „ar fi bine”, „ar fi benefic sa fac ceva, dar daca nu se intampla asta oricum am alte solutii”, deja vorbim despre un om care experimenteaza niste stari emotionale mature.
– Exista pericolul dependentei de psiholog ?
– Da, insa acestea sunt capcane in care specialistul nu trebuie sa cada. Sunt reguli in codul nostru deontologic, la fel cum este prevazuta foarte clar interdictia de a acorda consultatie psihoterapeutica fiicei, prietenului, sefului, a te indragosti de client etc. Omul nu trebuie sa fie dependent de psiholog. Acesta il invata sa se inteleaga, sa-si gestioneze emotiile si sa stie cum sa faca fata singur viitoarelor experiente traumatizante de viata. El trebuie sa invete ca orice astfel de experienta este o lectie, o bariera pe care daca o trece a facut un salt calitativ si s-a maturizat. Daca intelege aceste lucruri, nu va fi dependent de psiholog.
-Ce parere aveti despre emisiuni de genul ” 95.95″, unde, in sedinte publice de terapie, oamenii dezvaluie aspecte intime ale vietii lor, in fata publicului ?
– Aceasta, ca si emisiunile „Din dragoste” sau „Iarta-ma”, sunt doar niste spectacole. In primul rand, intr-o singura sedinta nu se rezolva problemele oamenilor. Apoi, psihoterapia inseamna intimitate, confidentialitate, incredere. Pe de alta parte, aceste programe de televiziune creeaza modele sociale. Or, multe dintre cazurile prezentate sunt patologice, nu modele de dragoste, iar ele trebuie tratate psihoterapeutic. Este vorba despre relatii irationale, fara viitor, considerate ca povesti de dragoste. De exemplu, un barbat care a avut 70 de femei si s-a intors la sotia sa, iar ea l-a acceptat. Sau relatia dintre un barbat, somer, care urma sa aiba un copil cu o femeie care se deplasa cu ajutorul caruciorului. Acesti oameni nu aveau cu ce sa intretina copilul si aveau ei insisi nevoie de bani pentru supravietuire.
– Care sunt metodele terapeutice utilizate in prezent ? Este hipnoza o metoda recomandata ?
– Una dintre acestea este terapia cognitiv – comportamentala, bazata pe ideea ca nu evenimentul creeaza emotii negative, ci modul in care cineva gandeste acel eveniment. Mai sunt utilizate terapia Gelstalt, ce analizeaza mai mult situatia traumatizanta in sine, terapia lui Moreno, ce se bazeaza pe inversarea rolurilor persoanelor si altele. Hipnoza nu e o metoda de terapie in sine, ci o metoda adjuvanta. Se poate folosi ca tehnica de relaxare, cand clientul este foarte incordat sau pentru a suplini medicamentatia in cazul psihozelor, nevrozelor, pentru ca aceasta sa nu dea dependenta sau fiindca persoana are anumite afectiuni. Se mai utilizeaza atunci cand clientul a suferit o experienta atat de traumatizanta, incat nu si-o poate aminti, dar intr-un fel sau altul, il afecteaza.
