Daca vor sa aiba un copil sanatos, primul lucru pe care trebuie sa-l faca proaspetele mamici este sa alapteze. Alimentatia naturala este pentru bebelus absolut necesara deoarece determina cresterea imunitatii si a rezistentei la infectii. Laptele matern contine anticorpi ce il protejeaza pe cel mic de microbi si virusi. Studii recente arata ca acei copii care sunt hraniti in primele 6 luni de viata exclusiv cu lapte matern sunt mai putin expusi riscului de infectii ale urechii, diaree, boli respiratorii etc.
Laptele matern este forma cea mai completa de alimentatie a sugarului, deoarece contine exact cantitatea de grasimi, glucide, apa si proteine necesara cresterii si dezvoltarii lui. Majoritatea copiilor digera mai bine laptele matern decat orice alt tip de lapte. Copiii alaptati natural cresc normal in greutate, iar riscul de a deveni supraponderali mai tarziu, in viata adulta, este mai mic. Desi cercetatorii nu se pot pronunta inca ferm, rezultatele unor studii arata ca si in ceea ce priveste dezvoltarea creierului copiilor, alimentatia cu lapte matern este mai benefica decat cea artificiala.
Pentru mama, alaptarea duce la consumarea caloriilor, facilitand pierderea kilogramelor suplimentare dobandite in timpul sarcinii, ajuta uterul sa isi revina mai repede la dimensiunea normala, scade riscul aparitiei unor cancere de san sau de ovare. In plus, alaptarea intareste atasamentul intre mama si copil, ajutandu-l pe cel mic sa se simta in siguranta si iubit.