Consilierii din Busteni au aprobat un fond de urgenta, pentru combaterea efectelor… inundatiilor viitoare

Mai grijulii decat alti colegi ai lor, desi localitatea nu este la fel de expusa calamitatilor precum alte zone din judet, consilierii din Busteni au aprobat infiintarea unui fond de urgenta. Acesta are valoarea de un miliard de lei vechi, fiind rezervat doar pentru situatii de criza – gen inundatii, rupere maluri etc. – care pot aparea in perioada sezoanelor ploioase. De ce sa tii bani deoparte, pentru o problema ipotetica ? „Desigur, unii vor spune ca nu este bine sa blochezi fonduri pentru asa ceva. Numai ca un proverb spune «sa-ti faci vara sanie si iarna car». Noi nu vrem sa depindem doar de banii care vin de la Guvern si de la Consiliul Judetean, deoarece sunt situatii cand trebuie sa actionezi repede si nu este timp de asteptare”, a precizat primarul Emanoil Savin. Acesta a reamintit ca, anul trecut, cand din cauza precipitatiilor masive s-au inundat mai multe portiuni din oras si citeva gospodarii, a fost nevoie sa se intervina rapid, atat cu utilajele din dotarea administratiei locale, cat si cu echipamente oferite de societati comerciale care isi desfasoara activitatea pe raza statiunii. In plus, pentru ca in bugetul local nu au fost prevazute fonduri de urgenta, finantarea lucrarilor a picat exclusiv pe seama Consiliului Judetean.
Iulian MAXIM