Biatlonista romanca Eva Tofalvi a concurat, ieri, in proba de 15 km individual, din cadrul Jocurilor Olimpice de Iarna, de la Torino, adjudecata de rusoaica Svetlana Ismuratova. Compatrioata noastra s-a clasat pe pozitia a 20-a, la 3 minute, 40 de secunde si doua zecimi de invingatoare.
In pofida locului ocupat de Eva Tofalvi, tinandu-se cont, probabil, de valoarea scazuta a romanilor care practica sporturile de iarna, Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR) a decis sa fie premiata cu suma de 1.500 de euro, iar antrenorul ei, Simon Martin, sa primeasca 1.000 de euro ! E drept, Tofalvi a reusit, pana in prezent, cea mai buna clasare a unui sportiv roman la actuala editie a Jocurilor Olimpice. Staff-ul COSR a mentionat ca apreciaza „acest rezultat ca o premisa a unei clasari in topul primilor zece concurenti, la proba de stafeta”. Cel care a avut ideea acestei premieri inedite este insusi presedintele COSR, Octavian Morariu.
Dragos TRESTIOREANU