Tom Cruise are in vedere actionarea in justitie a revistei americane Life & Style pentru un articol in care se afirma ca starul seriei „Mission Impossible” si-ar fi incheiat relatia cu Katie Holmes, a anuntat avocatul actorului, Bert Fields.
Tom Cruise (43 de ani) este foarte suparat pe aceasta publicatie pentru materialul in care se afirma ca desi s-a despartit de Katie Holmes, cei doi ar fi cazut de acord sa pastreze o relatie de aparenta, de dragul publicitatii.
Acest articol a fost publicat in editia de saptamana trecuta a revistei Life & Style. Desi a primit imediat o nota de dezmintire din partea starului, redactia revistei a anuntat ca va sustine in continuare aceasta poveste.
In aceste conditii Tom Cruise a anuntat ca se va intalni cu avocatul sau Bert Fields pentru a discuta posibilitatile de atac legal impotriva acestei publicatii. „Este o stire tendentioasa si dezgustatoare. Este o stire mincinoasa si am solicitat deja retragerea ei”, a declarat avocatul starului. „Zilele acestea voi sta mai mult de vorba cu Tom, dar depinde de el daca va dori sa deschida un proces. Daca ar fi dupa mine, i-as da in judecata imediat”, a adaugat el.













